Dezastru

Flăcări apocaliptice au distrus chiliile Mănăstirii „Sf. Mina”

Imagini de coșmar, cu flăcările extinse pe 1.400 de mp
Imagini de coșmar, cu flăcările extinse pe 1.400 de mp

Un incendiu foarte violent a distrus partea superioară a construcției în care se aflau chiliile Mănăstirii „Sf. Mina”, din satul Roșiori, comuna Forăști. Focul a izbucnit duminică dimineață, în jurul orei 6.30, iar imaginile de la fața locului au provocat groază printre călugări și credincioșii din localitate, dar nu numai, incendiul fiind vizibil de la kilometri buni. Incendiul s-a extins cu repeziciune la tot acoperișul și mansarda construcției în care se aflau chiliile, pe o amprentă la sol de aproximativ 1.400 mp. Un foc extrem de extins și foarte violent, având în vedere că acoperișul și mansarda erau din lemn. Pompierii au mobilizat la fața locului nu mai puțin de 15 autospeciale cu apă. Structura din zidărie a construcției a fost salvată, însă este greu de estimat în ce măsură a fost afectată și aceasta.
Focul a fost observat târziu și s-a extins cu repeziciune pe orizontală
Focul a fost observat destul de târziu, deși în interior se aflau mai multe persoane. Clădirea în care se află chiliile este însă foarte mare, astfel că focul incipient, care a urcat spre acoperiș și s-a extins apoi pe orizontală, a fost sesizat destul de târziu. Alarma la 112 s-a dat la ora 6.34.
La fața locului au fost mobilizați pompieri de la subunitățile din Fălticeni, Suceava, Gura Humorului și Solca, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Forăști, Drăgușeni, Boroaia, Cornu Luncii, Vadu Moldovei și Baia. Astfel s-au adunat la locul incendiului 15 autospeciale cu apă. Pompierii s-au folosit și de două scări pentru intervenții de la înălțime.
„La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la acoperișul și la mansarda construcției, cu o amprentă la sol de aproximativ 1.400 mp, cu pericol de propagare la cele două biserici ale mănăstirii, precum și la alte anexe din gospodărie”, a declarat sublocotenentul Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al pompierilor militari suceveni.
Acoperișul și mansarda din lemn nu au avut nici o șansă în calea flăcărilor. Faptul că restul construcției era din zidărie i-a ajutat pe pompieri să localizeze focul.
O sobă pentru încălzit mâncarea a provocat nenorocirea
Partea bună este că cele două biserici din incintă nu au fost afectate, cum nu au fost afectate nici alte anexe, precum un garaj și un atelier de tâmplărie.
Au ars acoperișul și mansarda construcției pe aproximativ 1.400 mp, obiecte de mobilier și de cult din interior, aparatură electrocasnică, elemente de tâmplărie și alte bunuri.
În privința cauzei incendiului, pompieri au stabilit că ar fi vorba de o sobă cu acumulare de căldură folosită pentru încălzirea hranei, în chilii.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la un mijloc de preparat hrana (sobă metalică fără acumulare de căldură) lăsat nesupravegheat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Incendiu puternic și la o casă tip duplex din același sat
Finele săptămânii trecute a fost unul al dezastrelor pentru comunitatea din micul sat Roșiori, comuna Forăști. Înainte de incendiul de la mănăstire de ieri dimineață, vineri seară, un puternic incendiu a izbucnit la o casă tip duplex din Roșiori. Alarma s-a dat la ora 20.30, la fața locului intervenind militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență ale localităților Forăști, Drăgușeni, Boroaia și Baia, în total cu opt autospeciale cu apă.
La sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau la acoperișul unei anexe și cel al unei case de locuit, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Și în acest caz incendiul a fost violent și extins pe suprafață mare.
Focul a fost stins în totalitate abia în jurul orei 1.00 din noapte. Au ars acoperișul anexei și cel al casei de locuit pe o suprafață totală de aproximativ 420 mp.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost flacăra provenită de la un aparat de gătit (aragaz) lăsat nesupravegheat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Respectivul aragaz se afla în anexa din care a izbucnit focul, mai exact bucătăria de vară de lângă casa tip duplex. Lângă aragaz se afla și un recipient în care era benzină, fapt care a dus la o explozie în anexă, care a amplificat mult focul.
Din fericire, nu se afla nimeni în interior.
Casa tip duplex distrusă de incendiu are doi proprietari, un bărbat în vârstă de 51 de ani, care se afla acasă, și cumnatul acestuia, plecat în străinătate.
Lăcaș de cult de stil vechi, amplasat într-o zonă înaltă, aproape de E 85
Mănăstirea „Sfântul Mina” este o mănăstire de călugări ortodocși de stil vechi amplasată într-o zonă înaltă a satului Roșiori.
La mănăstire se ajunge de pe E 85 Suceava-București, făcând o ramificație stânga de un kilometru, pe un drum de piatră. Complexul mănăstiresc este construit începând din anul 1995 pe un loc înalt, cunoscut sub denumirea de „Dealul bisericii”, de unde se poate vedea albia râului Moldova, cu satele Roșiori, Giulești, Vadu Moldovei, Boroaia, Răucești, Drăgușeni.
Locul unde este amplasată astăzi mănăstirea este cunoscut sub denumirea de „Dealul Bisericii” pentru că pe acest deal au existat schituri cu obști de călugări, care au fost distruse din cauza vitregiilor vremurilor.
Având în vedere violența incendiului, dezastrul de ieri putea fi și mai mare. Important este că bisericile au fost salvate, la fel și parte din construcția în care se aflau chiliile.

Imensa clădire în care se aflau chiliile
Imensa clădire în care se aflau chiliile
Dezastrul rămas în urmă
Dezastrul rămas în urmă
Flăcări apocaliptice au distrus chiliile Mănăstirii „Sf. Mina”
Flăcări apocaliptice au distrus chiliile Mănăstirii „Sf. Mina”
Imagini de coșmar, cu flăcările extinse pe 1.400 de mp
Imagini de coșmar, cu flăcările extinse pe 1.400 de mp

Recomandări

Mănăstirea Domnească Sfântul Procopie de la Bădeuți – ctitorie a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt