„Flacăra democrației” a ajuns la Tg. Mureș, purtată de 4 copii care transmit oamenilor să facă sport



„Flacăra democrației”, aprinsă sâmbătă la mitingul de la Cluj-Napoca de președintele suspendat Traian Băsescu, a ajuns, duminică la prânz, la Târgu Mureș, purtată de patru copii, membri ai lotului de juniori al FCM Târgu Mureș, care au transmis oamenilor să facă sport.
„Flacăra democrației” a ajuns la Târgu Mureș purtată de patru copii în tricouri albe, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Copiii au străbătut centrul municipiului alergând, apoi s-au oprit în Piața Teatrului pentru declarații. Ei au spus că au preluat flacăra de la Luduș și au purtat-o alternativ, fiecare câte cinci kilometri, iar de la intrarea în Târgu Mureș dinspre Cluj au venit împreună.
Flacăra urmează să fie purtată din Târgu Mureș spre Sighișoara și apoi la Brașov, pentru ca sâmbăta viitoare să ajungă la Iași, iar de acolo, la București.
Întrebați ce mesaj vor să transmită cu acest prilej, copiii – care fac parte din lotul de juniori al FCM Târgu Mureș – au răspuns: „Să faceți sport”.
Președintele suspendat Traian Băsescu a aprins, la finalul mitingului de la Cluj-Napoca, o flacără, pe care a numit-o „flacăra democrației”, spunând că speră ca aceasta să ardă până în 29 iulie și că va fi purtată prin țară de tineri de dreapta.
„De astăzi (n.r. – sâmbătă) până pe 29 iulie o flacără va arde, se va numi flacăra democrației și va fi purtată prin țară de tineri de dreapta. Dacă pe 29 noaptea vom constata că românii au dat o lecție lui Crin și Victor, o vom menține aprinsă, dacă românii vor spune «da» restaurației, o vom stinge până la alegerile viitoare”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu a mai spus că flacăra „va pleca” din Cluj – „capitala Ardealului”, spre București.
După ce a aprins flacăra, Băsescu i-a înmânat-o unui tânăr îmbrăcat în tricou alb.