Flacăra de la Betleem, adusă de cercetași la Miercurea Ciuc



Flacăra de la Betleem, Lumina Sfântă a Crăciunului, a fost adusă, sâmbătă seară, la Miercurea Ciuc, de către un grup de cercetași din Odorheiu Secuiesc.
Lumina de la Betleeem a fost adusă, aproape 1.000 de kilometri, de cinci cercetași din Odorheiu Secuiesc, fiind preluată de la Viena, locul de întâlnire al cercetașilor din lumea întreagă, și au adus-o în Piața Cetății, Miercurea Ciuc.
În pofida gerului, oamenii au așteptat-o ore în șir, cu lumânări în mâini, pentru a prelua din Lumina Sfântă și a o duce acasă, păstrând-o aprinsă în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Lumina sărbătorilor a fost întâmpinată de autorități și de o mulțime de oameni. Ea aduce în casele noastre pacea sufletească, împăcarea dintre oameni, dezvăluie tot ceea ce este mai bun în noi, căldura și bucuria, minunea Nașterii lui Iisus”, a declarat, din partea organizatorilor, Fundația Artera din Odorheiu Secuiesc, Redai Botond.
Duminică, Lumina Nașterii Mântuitorului va ajunge în toate localitățile din Bazinul Ciucului și la Odorheiu Secuiesc.
Tradiția aducerii „flăcării” tocmai de la Betleem în Harghita durează de două decenii.
În cinstea acestui eveniment, la Miercurea Ciuc, în Piața Cetății, a fost oficiată o slujbă în aer liber, de către preoți romano-catolici, reformați, evangheliști și unitarieni.