Fiind „Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română”, ca o frumoasă manifestare a micilor creștini de la Școala Gimnazială nr. 4 “T. V. ȘTEFANELLI“ Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, de ziua Sfinților Dimitrie, elevii au aplicat informațiile istorico religioase în fapte.
Sfântul DIMITRIE izvorâtorul de mir a învățat tainele credinței în cămara cea ascunsă a palatului voievodal din Tesalonic.
Elevii învață tainele credinței la școală, din lecții pe care cu plăcere, cu dăruire, cu dragoste le transpun în activități.
Darul lui Dumnezeu l-a făcut pe tânărul voievod Dimitrie al Tesalonicului înțelept și puternic.
Elevii claselor a III-a B și a VI-a B din școala noastră au încununat înțelepciunea și priceperea lor cu bunăvoința, cu floricele și dulciurele în zilele de 26 și 27 octombrie 2012.
Copii știu că sfinții au fost oameni de o rară superioritate prin chemarea ce o aveau în societatea omenească.
Sfântul Mucenic Dimitrie a fost fiu de voievod, Sfântul Dimitrie cel Nou-Basarabov a ajuns la perfecțiunea creștină, dintre sătenii acestui pământ.
Elevii mei creștini s-au gândit ca spre cinstea ambilor Sfinți Dimitrie și cel din Tesalonic și cel din Basarabi, să ofere o mângâiere, un surâs, o urare ca un semn al grijii, al dragostei creștine pentru cei bătrâni și bolnavi.
Sărăcia, curățenia sufletească și ascultarea de Dumnezeu, erau cele trei flori din grădina duhovnicească ale Sfântului Dimitrie Basarabov, legate într-un buchet cu smerenia.
Elevii mei, curați sufletește, ascultători de DUMNEZEU, au oferit și ei flori ale tinereții bunicilor creștini, omagiind împreună sfinții în casa plină de căldură a credinței creștine a Centrului de Recuperare și Reabilitare Pojorâta, județul Suceava, condus de domnul Raia Ioan.
Fiul Voievodului din Tesalonic – Sfântul Mucenic DIMITRIE și Sfântul DIMITRIE Basarabov, au tămăduit boli cumplite, au vindecat și ocrotit credincioșii.
Școlarii mei știu că învățăturile Sfintei Scripturi spun: „Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele” (Ieșirea capitol XX).
De aceea cu laude îi preamărim/pe sfinți,prin fapte îi cinstim,/bucurați-vă bunici, noi vă vom vizita mereu/și vă iubim!
(Profesor doctorand Doina ȚÎMPĂU)