Andrei Popa, fiul președintelui AVAS Aurelian Popa, rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București i-a respins, miercuri, cererea de liberare provizoriu pe cauțiune.
Andrei Popa este arestat din 2 august în baza unui mandat emis de Tribunalul București.
În 29 august, fiul președintelui AVAS a fost trimis în judecată alături de Elias Popescu, ambii fiind acuzați de trafic de droguri.
O zi mai târziu, instanța Tribunalului București a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a lui Andrei Popa. Decizia a fost contestată de fiul președintelui AVAS la Curtea de Apel București, care în 7 septembrie i-a respins ca nefondat recursul.
Ulterior, la termenul din 21 noiembrie al dosarului în care este acuzat de trafic de droguri, instanța Tribunalului București i-a respins o cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Andrei Popa a contestat decizia la Curtea de Apel București, care în 24 noiembrie i-a respins ca nefondat recursul.
„(…) în niciun moment nu am avut cunoștintă de faptul că fiul meu ar fi desfașurat vreo activitate de natură infracțională. Am siguranța și convingerea că organele de cercetare penală, precum și instanțele de judecată competente, vor analiza și vor decide în conformitate cu prevederile legale. În calitate de părinte, îmi exprim regretul pentru faptele de care fiul meu este acuzat și precizez ca el și doar el este singurul răspunzător de cele întamplate și singurul care trebuie să suporte consecințele legale ale faptelor sale”, declara președintele AVAS, Aurelian Popa, într-un comunicat transmis presei.