Sporturi de contact

„Fiul lui Dracula” se antrenează cu „Ursul Carpatin”, la Suceava



Sebastian Ciobanu și Ghiță Ignat se antrenează deja împreună
Sebastian Ciobanu și Ghiță Ignat se antrenează deja împreună

Suceveanul Gheorghe Ignat, fost multiplu campion al greilor la lupte greco-romane și deținător al titlului național la Sambo Combat, se antrenează de zor în aceste zile, la Suceava, alături de cunoscutul kickboxer ieșean Sebastian Ciobanu, unul dintre cei mai apreciați sportivi români din circuitul Superkombat. Cel supranumit „Fiul lui Dracula” intenționează să participe peste doar trei săptămâni la prima sa gală de MMA, la Brașov, și nu putea găsi un partener de antrenament mai potrivit decât Ghiță Ignat, care este un practicant fervent al artelor marțiale mixte.
„Este o nouă provocare pentru mine. Deși până acum am luptat numai pe reguli de K1, în acest an am decis să-mi încerc norocul și în MMA, mai ales că în trecut am cochetat cu judo-ul. Sunt multe exemple de luptători K1 care la un moment dat au făcut cu succes trecerea la MMA, intenția mea fiind ca pe viitor să lupt în ambele stiluri”, a declarat Sebastian Ciobanu.
În condițiile în care în acest sezon și-a propus să concureze în competiții la patru discipline sportive diferite, suceveanul Gheorghe Ignat a început să se antreneze intens încă din primele zile ale anului 2015. „După o pauză de opt ani intenționez să revin în concursurile de Lupte greco-romane, primul test important fiind Campionatele Naționale de la Cluj, de la mijlocul lunii februarie. De asemenea, doresc să-mi apăr titlul de campion al României la Sambo Combat cucerit anul trecut. În martie sau aprilie voi lupta foarte probabil într-o gală pe reguli de MMA în circuitul RXF, urmând să-mi încerc norocul și la Kempo, fiind contactat deja în acest sens de conducerea federației de specialitate”, a precizat „Ursul Carpatin”.




Recomandări

Peste 5.000 de puieți de copaci au fost plantați la Udești. La acțiune au participat și deținuți de la Penitenciarul Botoșani

Peste 5.000 de puieți de copaci au fost plantați la Udești. La acțiune au participat și deținuți de la Penitenciarul Botoșani
Peste 5.000 de puieți de copaci au fost plantați la Udești. La acțiune au participat și deținuți de la Penitenciarul Botoșani