Îngrijorare

Fisură apărută la baza unui bloc, în urma lucrărilor de termoficare



Fatada blocului, desprinsa la temelie
Fatada blocului, desprinsa la temelie

Lucrările de termoficare efectuate recent în cartierul George Enescu au băgat spaima în locatarii unui bloc din zonă, care au văzut cum o porțiune din fațada blocului s-a desprins, odată cu pământul surpat în apropiere de temelie.
În zona respectivă, în urmă cu aproape două luni, au început lucrările de înlocuire a vechilor conducte de termoficare cu altele noi, pe un tronson care nu a putut fi finalizat toamna trecută.
Problema a apărut după ce, pe o laterală a blocului E84, de pe strada Luceafărului, a fost săpat un șanț, prin care vor trece noile conducte. Sub greutatea pavajului de beton de la marginea blocului și sub influența ploilor abundente, un perete al șanțului s-a prăbușit parțial, antrenând cu el și o parte din peretele de la baza blocului, care s-a fisurat.
Stricăciunile, reparate de firma care a executat lucrarea de termoficare Speriați, oamenii au avertizat societatea de termoficare, pentru care sunt făcute aceste lucrări, de una din firmele contractate, iar directorul de termoficare, Neculai Frunzaru, care a verificat cele sesizate, spune că problema nu e atât de gravă pe cât pare.
“Din cele constatate de noi, faptul că terenul s-a lăsat a afectat doar izolația soclului fundației blocului. Lucrările efectuate nu aveau cum să afecteze structura de rezistență a blocului, dar pentru ca oamenii să poată sta liniștiți, vom aduce o echipă a Inspectoratului de Stat în Construcții, să verifice și ei cele întâmplate. Oricum, stricăciunile produse ca urmare a săpăturilor vor fi remediate de firma care a executat lucrarea și care va trebui să dea jos actuala izolație și să o refacă, pe porțiunea afectată”, a declarat Neculai Frunzaru.
Directorul de termoficare a mai adăugat faptul că lucrările din zonă vor fi finalizate în maxim trei săptămâni, abia după aceea putând fi efectuate și lucrările de refacere a lateralei blocului.


Fatada blocului, desprinsa la temelie
Fatada blocului, desprinsa la temelie
Fisura aparuta la baza blocului
Fisura aparuta la baza blocului
Fatada blocului, desprinsa la temelie
Fatada blocului, desprinsa la temelie