Fisker face parte din noul val de producători americani. În timp criza economică scutură giganții General Motors, Ford și Chrysler, aceeași criză scoate la suprafață nume noi, care până mai ieri se zbăteau în anonimat.
În primăvara lui 2008, Fisker a luat pentru prima oară pulsul pieței europene, odată cu debutul conceptului Karma prezentat la Salonul Auto de la Geneva. O versiune de serie acestuia va fi disponibilă începând cu anul viitor, prin intermediul unei rețele de concesionari prezentă pe câteva piețe cheie, cum ar fi Italia, Germania, Franța, Spania, informează un oficial al companiei.
Modelul Karma este un sedan sportiv de lux cu patru locuri, ce are sub capotă un motor hibrid conceput de Quantum Technologies. Agregatul pe alimentare alternativă include un propulsor turbo de 2,0 litri cu patru cilindri, dotat cu injecție directă de combustibil, capabil să dezvolte 260 de cai putere și două motoare electrice care ridică puterea totală a motorului la 408 CP. Cu astfel de resurse sub capotă, Karma poate demara de la 0 la 100 km/h în doar 5,8 secunde și atinge o viteză de top de 200 km/h. Bateriile acumulatoare pot propulsa sedanul pe o distanță de maxim 70 de kilometri în timp ce autonomia totală a mașinii, atunci când se ia în calcul și intervenția agregatului pe benzină, se ridică la aproape 500 de kilometri. Splendidul Karma Sedan, este un model creat de doi ingineri europeni, un danez și un neamț, ce în trecut au lucrat pentru Aston Martin și BMW.
Mașina poate fi alimentată la curent electric prin intermediul unui cablu amplasat în partea frontală, energia acumulată prin încărcarea de la priză fiind stocată într-un set de acumulatoare așezate în zona dintre scaunele pasagerilor.
Fisker declară că europenii vor putea opta, pe lângă versiunea de față, și pentru un diesel-hibrid ce va disponibil abia spre sfârșitul lui 2011. Americanii și-au propus să vândă în primă fază 7.000 de modele. Prețul nu este cunoscut, însă în Statele Unite modelul se va vinde la un preț de bază de peste 80.000 de dolari.
