Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va modifica formularul declarației privind impozitul pe profit prin introducerea unui indicator privind impozitul pe venit în cazul microîntreprinderilor care obțin într-un an câștiguri mai mari de 100.000 de euro.
„Ca urmare a modificărilor legislative, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2007, introduse prin Legea nr.343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, apare necesitatea actualizării modelului și conținutului formularelor utilizate în prezent pentru declararea anuală a impozitului pe profit, a accizelor și a impozitului la țițeiul din producția internă”, se arată într-un comunicat al ANAF.
Microîntreprinderile plătesc impozit pe venit, cota de impozitare fiind de 2% în acest an, și 2,5% în 2008.
În cazul în care o microîntreprindere realizează venituri mai mari decât echivalentul a 100.000 de euro în cursul anului fiscal sau depășește proporția de 50% din venituri realizate din consultanță sau management, firma va fi obligată să plătească impozit pe profit începând cu trimestrul în care limita a fost depășită.
Sunt luate în calcul veniturile și cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal, iar la determinarea impozitului pe profit datorat se scad plățile reprezentând impozitul pe veniturile microîntreprinderilor realizate în cursul anului fiscal.
În declarația privind impozitul pe profit (formularul 101) a fost introdusă o nouă rubrică „impozitul pe veniturile microîntreprinderilor declarat pentru anul de raportare prin declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul general consolidat”.
O altă modificare propusă este eliminarea din declarația privind impozitul pe profit a indicatorului referitor la regimul special de impozitare prevăzut pentru veniturile obținute de persoanele juridice din vânzarea-cesionarea proprietăților imobiliare și titlurilor de participare.
La formularul „Decont privind accizele” (formularul 120), ANAF propune modificarea nomenclatorului de produse supuse accizelor, prin detalierea unor grupe de produse, redenumirea sau eliminarea unor produse (cuptoare cu microunde, aparate pentru condiționat aer, autoturisme).
În ceea ce privește „Decontul privind impozitul la țițeiul și la gazele naturale din producția internă” (130), va fi atât modificată atât denumirea formularului cât și conținutul acestuia, întrucât impozitul la gazele naturale din producția internă a fost eliminat, ca urmare a modificărilor legislative intrate în vigoare din acest an.
Începând de la 1 ianuarie 2007, producătorii de gaze naturale nu mai plătesc impozitul de 7,4 euro pe mia de metri cubi pentru cantitățile livrate, gazele fiind accizate.
Formularul 130 se va numi „Decont privind impozitul la țițeiul din producția internă”.
Modificările sunt incluse într-un proiect de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor menționate.