Fiscul se pregătește să le impună românilor ale căror averi cresc cu cel puțin 50 de mii de euro într-un an să depună, începând cu 2011, declarații de patrimoniu, a declarat pentru ziarul „Gândul” directorul Direcției de Control din ANAF, Marian Morcoașă.
Potrivit unui articolul publicat pe site-ul ziarului, dacă dividendele declarate de firmele deținute de cei vizați nu se potrivesc cu declarația de patrimoniu, atunci averea nedeclarată va fi impozitată cu 16%.
„Tot prin aceste modificări legislative este prevăzută competența organelor fiscale de a exercita inspecția fiscală pentru o anumită perioadă asupra persoanelor fizice la care se constată o creștere de patrimoniu nejustificată prin veniturile declarate la organele fiscale competente”, a declarat Marian Morcoașă.
Publicația menționează că pe lista Fiscului sunt deja circa 200 de patroni cu averi impresionante, ale căror companii au declarat pierderi ani la rând. „Inspectorii fiscali care se vor ocupa de românii bogați vor face parte dintr-o structură nouă în ANAF, în subordinea Direcției de Mari Contribuabili, și vor fi școliți, începând cu luna octombrie, de specialiști din UE care vin la București special pentru asta”, a mai declarat directorul ANAF, citat pe site-ul ziarului „Gândul”.
Prin noile propuneri legislative, care au în vedere începerea și completarea procesului de a include conformarea veniturilor mari ca parte a strategiei de impozitare a ANAF, sunt definite veniturile din alte surse care includ și creșterea de patrimoniu a oricărei persoane fizice identificată de organele fiscale, creștere de patrimoniu care nu are la bază venituri impozitate (declarate) și venituri neimpozabile, potrivit legii.
Totodată, este definită creșterea de patrimoniu prin care se înțelege diferența dintre valoarea bunurilor mobile și imobile, precum și a drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, deținute la sfârșitul anului față de cele existente la începutul anului, stabilindu-se modul de impozitare a acesteia. De asemenea, cota de impozitare aplicată creșterii de patrimoniu va fi de 16%.
Tot prin aceste modificări legislative, notează „Gândul”, este prevăzută competența organelor fiscale de a exercita inspecția fiscală asupra persoanelor fizice la care se constată o creștere de patrimoniu pe o anumită perioadă, nejustificată prin veniturile declarate la organele fiscale competente.
De asemenea, urmare a efectuării unei inspecții fiscale a activității unei persoane juridice, pot fi supuse inspecției și persoanele fizice care dețin calitatea de acționar/asociat și/sau au competențe decizionale la persoana juridică, notează „Gândul”.
Tot astfel, se propune introducerea obligației persoanelor fizice de a depune Declarația de patrimoniu în situația în care se înregistrează o creștere semnificativă de patrimoniu pe parcursul unui an.
„Gândul” adaugă că părerile oamenilor de afaceri cu privire la această inițiativă a Fiscului sunt împărțite.
Omul de afaceri Ovidiu Tender, cu activități în industria producătoare de echipamente, farmaceutice, imobiliare și turism, este de părere că ideea nu este dăunătoare, dar că „prima dată trebuie să dovedească faptul că ai furat, nu că ai de dat”.
„Sursa veniturilor persoanelor trebuie justificată. Însă vor fi greu de evaluat activele imobiliare pe o piață atât de volatilă”, a declarat, pentru „Gândul”, Ovidiu Tender, acționar minoritar la compania Aldrinks, firmă care era la începutul anului în topul datornicilor la stat cu o datorie de 11 milioane de lei (aproape 3 milioane de euro). Aldrinks este controlată de omul de afaceri băcăuan Beca Benoni (peste 65% din acțiuni) și de Ovidiu Tender, prin intermediul companiei Carom. Firma are ca obiect de activitate distilarea, rafinarea și mixarea băuturilor alcoolice, notează „Gândul”.
Pe de altă parte, Ioan Micula, care deține, la Oradea, alături de fratele său, Viorel Micula, companii cum ar fi European Drinks, European Food, Transilvania General Import-Export și Scandic Distilleries, a declarat, pentru „Gândul”, că „toată lumea ar trebui să plătească taxe indiferent de venit”. „Dacă Fiscul consideră că trebuie să îi controleze, atunci să îi controleze. Ar trebui controlat orice cetățean, nu numai patronii de firme. Sunt mulți în România care conduc mașini de lux, dar ei nu fac nimic, nu au niciun venit declarat, nicio activitate”, a declarat Micula.
Omul de afaceri Cristian Burci, care deține compania „Astra Vagoane Arad”, a declarat pentru „Gândul” că este de acord cu inițiativa Fiscului pentru că „o declarație trebuie depusă”. „Nu cred că există evaziune atât de mare. Inițiativa ar putea fi o chestie de bună ordine”, a declarat omul de afaceri.
De asemenea, omul de afaceri Nelu Iordache, cel care deține compania „Blue Air”, a declarat pentru „Gândul” că este de acord cu inițiativa Fiscului. „Nu îngrădește cu nimic dreptul la intimitate. E o transparență”, a declarat acesta.