Poziție

Fîrțescu susține dezvoltarea turismului în Mălini și Slatina

Dan Fîrțescu: „Voi sprijini primăriile celor două comune pentru a promova proiecte cu finanțare europeană”
Dan Fîrțescu: „Voi sprijini primăriile celor două comune pentru a promova proiecte cu finanțare europeană”

Candidatul PNL Suceava pentru un mandat de deputat în colegiul Fălticeni 2 (localități rurale), Dan Fîrțescu, a declarat că va susține dezvoltarea turismului în comunele Mălini și Slatina, arătând că această zonă a județului nu a fost valorificată pe deplin până în momentul de față. Fîrțescu a precizat că cele două localități ar putea deveni importante puncte turistice, zona având toate avantajele pentru a fi atractivă pentru turiști.
„Cele două localități dispun de un peisaj care poate concura cu celelalte zone turistice din județ, și mai mult, în comuna Slatina turiștii pot vizita și mănăstirea care poartă același nume, ctitorită de domnitorul Alexandru Lăpușneanu”, a precizat liberalul sucevean.
Dan Fîrțescu a arătat că dacă în comuna Mălini există deja o pârtie de schi, o investiție asemănătoare poate fi realizată și în Slatina, în special în satul Găinești. El a precizat că va susține dezvoltarea turismului, și în special proiectele pe care primarii celor două comune le vor promova pentru îmbunătățirea infrastructurii necesare acestui domeniu de activitate.
„Sunt două locații în care trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a dezvolta turismul, pentru că de aici vor câștiga și cetățenii, dar și autoritățile locale. Și voi sprijini primăriile celor două comune pentru a promova proiecte cu finanțare europeană, astfel încât să se dezvolte infrastructura, și mă refer aici atât la apă, rețelele de canalizare, dar și la amenajările turistice necesare pentru a atrage cât mai mulți turiști”, a spus Fîrțescu.
Pârtie de schi în Găinești El a adăugat că dacă vor fi rezolvate problemele de infrastructură, în zonă vor apărea și investitorii, firme sau persoane fizice, interesate să investească atât în turism, cât și în alte domenii de activitate.
Făcând referire la comuna Slatina, candidatul PNL Suceava pentru un mandat de deputat a precizat că aici este necesară o investiție în construcția unei pârtii de schi, locația cea mai potrivită fiind satul Găinești. De asemenea, el a mai arătat că autoritățile locale ar trebui să se preocupe mai mult de atragerea de turiști la mănăstirea Slatina.

Recomandări

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru

Ambasada Israelului susține dezvoltarea colaborării cu Suceava în cercetare, medicină, educație și turism

35 de ani de prietenie între Moldovița și Kruibeke, localitate de Belgia, legături puternice între două comunități europene