Firmele impozabile sunt obligate să depună la Fisc, până la 25 iulie, o listă în format electronic a facturilor emise în perioada ianuarie-iunie, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate către cumpărători sau beneficiari din România, raportarea având o frecvență semestrială.
Lista va cuprinde, pentru fiecare factură emisă, numărul și data emiterii, denumirea și codul de înregistrare al cumpărătorului sau beneficiarului, valoarea tranzacției și taxa pe valoarea adăugată aferentă, potrivit unui ordin al ministrului Finanțelor emis în luna decembrie a anului trecut.
Documentul va fi depus semestrial, până la data de 25 a lunii următoare.
De la începutul acestui an a fost abrogată legislația privind factura fiscală cu regim special, întrucât, prin eliminarea barierelor vamale după aderarea României la UE, mărfurile circulă însoțite de facturi emise de fiecare stat membru, care trebuie recunoscute în statul care realizează achiziția intracomunitară.


