Firmele sucevene trebuie să analizeze dacă pot să-și lase angajații să lucreze de acasă

Prefectura Suceava a transmis că în cursul zilei de miercuri au fost stabilite o serie de măsuri suplimentare în vederea combaterii noului coronavirus. Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că aceste măsuri au fost luate ca urmare a unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Alexandru Moldovan a precizat că în acest sens a fost transmisă o circulară către Camera de Comerț și Industrie Suceava cu privire la necesitatea de a disemina către agenții economici privați din județ hotărârile Comitetului Național și ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență conform cărora aceștia trebuie să analizeze posibilitatea desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, în temeiul dispozițiilor art. 108- 110 din Codul Muncii, coroborat cu art. 2 din Legea nr. 81/ 2018 privind reglementarea activității de telemuncă.
Moldovan a spus că și primăriile din județ au primit adrese oficiale prin care s-a solicitat punerea în aplicare a prevederilor hotărârii Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență referitoare la posibilitatea desfășurării muncii la domiciliu pentru o parte din personal, acolo unde este posibil. În baza noii hotărâri, toți operatorii de transport rutier internațional, regulat, regulat special și ocazional au fost notificați cu privire la obligația de a suspenda transportul rutier pentru toate cursele spre Italia și din Italia spre România, începând cu data de 10 martie și până pe 31 martie 2020, ora 12.00. „În același timp au fost efectuate demersuri în scopul identificării, pe unități administrative, a persoanelor plecate în Italia, fiind înaintată în acest sens o adresă către Direcția Județeană de Statistică, precum și către toate primăriile din județul Suceava. Totodată s-a solicitat primăriilor să întreprindă toate demersurile necesare pentru informarea agenților economici din domeniul turismului, cu puncte de lucru în localitate, asupra necesității de a aduce la cunoștința clienților sau beneficiarilor toate riscurile asumate prin tranzitarea sau șederea în Italia, ca țară de destinație turistică. De asemenea, a fost solicitată, în regim de urgență, de la toate primăriile din județul Suceava o situație privind numărul persoanelor venite din Italia în ultimele 14 zile, indiferent de modul de călătorie, terestră, aeriană sau maritimă”, a declarat prefectul județului. El a amintit și de decizia de suspendare a cursurilor din toate unitățile de învățământ preuniversitar până în data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației, dar și de faptul că Universitatea Suceava a decis suspendarea până pe 1 aprilie 2020 a tuturor activităților didactice care implică întâlnirea față în față între cadrele didactice și studenți.

Recomandări

Recrutarea de doctori noi și păstrarea celor existenți, cele mai grele sarcini ale viitoarei conduceri a Spitalului Clinic din Suceava

Autoritățile sucevene vor să construiască un sediu pentru Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Autoritățile din România și Ucraina derulează un proiect comun pentru creșterea capacității de intervenție în situații de urgență
Autoritățile din România și Ucraina derulează un proiect comun pentru creșterea capacității de intervenție în situații de urgență

Deputatul PNL Ioan Balan solicită clarificări de la ministrul Energiei privind tarifele la electricitate și distribuirea tichetelor pentru energie

Vicepreședintele CJ Suceava, alături de primarul din Pătrăuți la inaugurarea Sălii Sporturilor și premierea „cuplurilor de aur”

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Aproape 40 de școli și grădinițe au fost relocate, unele în pridvorul bisericii, în cămine culturale sau în clădirile unor firme