Toate firmele din județ care în anul 2012 au avut o cifră de afaceri mai mică de 65.000 de euro vor intra automat la un nou sistem de impozitare. Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că potrivit prevederilor Codului Fiscal, începând cu 1 februarie 2013, toate firmele care anul trecut au înregistrat o cifră de afaceri mai mică decât suma amintită anterior vor intra automat în categoria microîntreprinderilor care plătesc impozitul de 3% din venit.
„Aceste firme intră în baza de date a DGFP Suceava ca plătitori ai impozitului de 3% din venit, fără a avea posibilitatea de a alege o altă categorie de impozitare, respectiv impozitul pe profit”, a precizat Petrică Ropotă. El a explicat că această măsură a fost luată pentru a asigura un sistem fiscal echitabil și corect pentru toți contribuabilii plătitori, atât de impozit pe profit, cât și pentru microîntreprinderi.
Directorul Finanțelor sucevene a ținut să precizeze că printre contribuabilii care au o cifră de afaceri de până la 65.000 de euro sunt și agenți economici care în momentul de față sunt plătitori de TVA. Petrică Ropotă a subliniat că după data de 1 februarie 2013, firmele care vor intra în categoria de microîntreprinderi care plătesc impozitul de 3% pe venit vor putea să opteze pentru a nu mai fi plătitoare de TVA.
„Această modificare le dă posibilitatea acestor agenți economici să aleagă dacă mai rămân plătitori de TVA sau dacă vor ieși de la plata TVA, în funcție de cum consideră fiecare că e mai bine pentru activitatea sa”, a spus Petrică Ropotă.
Nu în ultimul rând, directorul DGFP Suceava a arătat că modificarea condițiilor de aplicare a sistemului pe venitul microîntreprinderilor urmărește aducerea în rândul contribuabililor plătitori și a acelora care înregistrează, pierderi concomitent cu derularea unor cifre de afaceri importante.
Economic
Firmele sucevene cu o cifră de afaceri mai mică de 65.000 de euro vor plăti impozit pe venit de 3%
