Companiile cărora statul le acordă sprijin sub forma unei cote reduse de achiziție de certificate verzi sunt obligate să nu disponibilizeze mai mult de 25% din personalul înregistrat în momentul în care se califică pentru primirea ajutorului de stat, informează Mediafax.O altă condiție este ca firmele să își eficientizeze activitatea și să încheie parteneriate cu instituții de învățământ pentru cursuri de specializare în domeniile în care activează, potrivit unei hotărâri de guvern publicată vineri în Monitorul Oficial.Marii consumatori de electricitate, precum Alro Slatina sau ArcelorMittal Galați, s-au plâns în ultimii ani de prețul prea mare al energiei electrice și în special de ajutorul de stat acordat de guvern producătorilor de energie din surse regenerabile. Cele două companii sunt principalii beneficiari ai acestui ajutor de stat.Valoarea ajutorului de stat este de 750 milioane euro, iar numărul beneficiarilor este estimat la 300 de companii.





