Facilitate

Firmele care investesc peste 500.000 euro ar putea fi scutite de unele impozite

Firmele care realizează investiții de peste 500.000 de euro ar putea fi scutite de la plata impozitului pe clădiri și teren, datorate consiliilor locale, pe o perioadă de până la cinci ani, inclusiv, potrivit modificărilor Codului Fiscal aprobate ieri de către deputați.
Pentru investițiile mai mari de 500.000 de euro, finalizate și puse în funcțiune la data intrării în vigoare a Codului Fiscal, consiliul local poate stabili o cotă de 0,25% la calcul impozitului pe clădiri, pe o perioadă de 3 ani, inclusiv.
Amendamentele au fost votate și de plenul Senatului, dar cu o limită minimă a investițiilor de 100.000 de euro.
Proiectul Codului Fiscal aprobat de Guvern stabilea că firmele trebuie să deruleze investiții de peste un milion de euro pentru a beneficia de aceste scutiri.
Conform legislației în vigoare, consiliul local poate acorda scutirea de la plata impozitului pe teren sau reducerea acestuia pentru terenul aferent investițiilor derulate pe toată perioada executării acestora, până la punerea în funcțiune, dar nu mai mult de 3 ani de la data începerii lucrărilor și nu mai târziu de 31 decembrie 2006.

Recomandări

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare