Firme din Frasin și Vicovu de Sus, sancționate de Garda Forestieră, pornind de la efectuarea de transporturi Non-SUMAL

Garda Forestieră Suceava
Garda Forestieră Suceava

Efectuarea unor transporturi de materiale lemnoase cu respectarea doar parțială a procedurilor legale impuse prin sistemul SUMAL i-a costat scump pe doi agenți economici suceveni, care au intrat astfel „în vizorul” Gărzii Forestiere Suceava.
În perioada 19-29 martie 2024 s-au efectuat verificări punctuale privind legalitatea efectuării unor transporturi de materiale lemnoase cu utilizarea procedurii simplificate a avizelor de către operatorii înregistrați în SUMAL, dar care aveau obligația respectării integrale a procedurilor.
Astfel, s-au verificat transporturile efectuate cu două autovehicule deținute de către o societate comercială din Vicovu de Sus. S-a constatat efectuarea mai multor transporturi Non-SUMAL, fără a fi făcute fotografii și fără înregistrarea traseului, dar cu utilizarea de autovehicule înrolate în sistemul SUMAL. Pentru această faptă, s-a aplicat operatorului o amendă de 3.000 de lei. Totodată, verificările au fost extinse la depozitul firmei și, în urma inventarierilor, s-a constatat că aceasta deținea, în plus față de evidențele scriptice, cantitatea de peste 140 mc materiale lemnoase.
Întreaga cantitate deținută fără documente de proveniență a fost confiscată, iar operatorului i-a fost aplicată, suplimentar, o amendă de 15.000 de lei.
Fapte similare au fost constatate și la o societate comercială din orașul Frasin, înregistrată în SUMAL și care efectua transporturi în procedura simplificată. Pentru acest fapt, societatea comercială a fost amendată cu suma de 3.000 de lei, iar ulterior au fost verificate stocurile faptice din depozit. Au fost găsiți 10 mc lemn rotund rășinoase deținuți fără documente de proveniență și care au fost confiscați.
„Atragem atenția tuturor operatorilor care transportă sau prelucrează materiale lemnoase asupra obligației de a respecta întocmai prevederile legale în vigoare. Emiterea avizelor de însoțire non-SUMAL este permisă doar în cazul efectuării unor transporturi ocazionale pentru nevoi proprii, limitate la 20 mc/an. Odată înrolat în sistem, un operator declară că desfășoară o activitate comercială și este obligat să respecte normele legale în vigoare pentru prevenția transporturilor ilegale. Orice modalitate de a “ocoli” legea poate fi depistată în sistemul informatic, iar consecințele pot costa scump”, a precizat Mihai Gășpărel, inspectorul-șef al Gărzii Forestiere Suceava.

Recomandări

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile

Patronul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, călcat din nou de polițiști: două autotrenuri puse sub sechestru și pază cu jandarmii, pentru ridicarea unei cantități foarte mari de lemn

Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos
Proprietarul pensiunii ”Codrii Bucovinei”, pus sub control judiciar în dosarul multiplelor transporturi ilegale de material lemnos

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea