Sancțiuni

Firme care aveau lucrători „la negru”, amendate de ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a amendat în cursul lunii mai a.c., 10 firme la care au fost găsite 10 persoane care lucrau fără forme legale de angajare. Șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu, a precizat că cele 10 firme au primit amenzi în valoare totală de 90.000 de lei (900 de milioane de lei vechi). Butnariu a precizat că luna trecută inspectorii ITM Suceava au efectuat 294 de controale pentru verificarea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă, în total fiind aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 175.900 de lei. Amenzile au fost aplicate atât pentru primirea la muncă a unor persoane fără forme legale, dar și pentru nerespectarea legislației cu privire la acordarea concediilor de odihnă, a repausului săptămânal.
Romeo Butnariu a mai declarat că inspectorii instituției pe care o conduce au efectuat și 118 de controale în domeniul sănătății și securității în muncă, fiind aplicate 180 de amenzi, în sumă de 43.500 de lei. Șeful ITM Suceava a explicat că printre deficiențele constatate la firmele verificate se numără instruirea insuficientă a angajaților, lipsa autorizației de funcționare din punct de vedere al securității muncii, lipsa măsurilor la instalația de protecție împotriva electrocutărilor, sau nerespectarea prevederilor de securitate a muncii privind lucrul la înălțime la lucrările de termoizolație la blocurile de locuințe și a prevederilor de securitate a muncii la lucrările de săpături.

Recomandări

Prima parcare de domiciliu scoasă la licitație va fi cea de pe strada Păcii. Pentru a participa, sucevenii trebuie să aibă plătită inclusiv taxa la cimitir

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor

Primăria Suceava reduce numărul taxiurilor și instituie taxa de staționare de 300 de lei anual pe autovehicul taxi