Firma suceveană Mobexpres, care are ca obiect de activitate comercializarea produselor de mobilier, este aproape de a-și pierde dreptul de a folosi numele. Instanțele de judecată au dat deja o hotărâre în acest sens, dar până la o soluție definitivă și irevocabilă firma cu sediul în municipiul Suceava poate funcționa legal. Cererea de anulare a mărcii Mobexpres a fost cerută de mult mai cunoscuta firmă din domeniul mobilier Mobexpert Holding.
Procesul s-a judecat la Tribunalul București, iar firma aflată în proprietatea lui Dan Șucu a cerut instanței să anuleze marca „Mobexpres”, înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sub numărul de depozit M 2007 00211.
Avocații Mobexpert Holding și-au motivat cererea prin aceea că există similarități între celor două denumiri, dar și între logo-urile afișate, ceea ce ar putea duce în eroare clienții. Mai mult, reprezentanții Mobexpert afirmă că firma suceveană și-a înregistrat marca la OSIM cu întârziere. Potrivit site-ului OSIM, marca „Mobexpres” a fost acordată firmei cu același nume în noiembrie 2007, în timp ce Mobexpert Holding deține marca „Mobexpert” încă din mai 2006.
Un prim episod al războiului dintre cele două firme a fost tranșat în favoarea Mobexpert. Tribunalul București a decis anularea mărcii Mobexpres și a interzis firmei sucevene să mai folosească această marcă. Totodată, judecătorul a decis să oblige firma din Suceava să înlăture toate elementele care conțin marca anulată din orice loc accesibil publicului, respectiv bannere, afișe sau materiale publicitare. Mai mult, firma nu va mai avea voie să folosească marca nici pe site-ul său, www.mobexpres.ro, în cazul în care decizia va rămâne definitivă. În acest moment, procesul se judecă la Curtea de Apel București, iar deciziile luate la Tribunalul București nu și-au făcut efectul.
Ce spune proprietarul Mobexpres
De cealaltă parte, administratorul firmei Mobexpres, Eugen Scriban, nu vede nici un fel de problemă în faptul că numele firmei sale este asemănător cu cel al Mobexpert Holding.
„Noi nu am făcut decât să dezvoltăm o afacere în mod legal și corect. În mare, două firme pot coexista, chiar dacă au nume asemănătoare. Deocamdată, procesul nu s-a finalizat și eu cred că vom avea câștig de cauză”, a declarat Eugen Scriban.