Indiferență

Firma Pfeiffer nu mai are nici un reprezentant în Suceava pentru a coordona lucrările la rețelele de apă și canalizare



Firma germană Pfeiffer care realizează lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în Suceava nu mai are nici un reprezentant sau șef cu care autoritățile locale să discute cu privire la implementarea acestui proiect
Firma germană Pfeiffer care realizează lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în Suceava nu mai are nici un reprezentant sau șef cu care autoritățile locale să discute cu privire la implementarea acestui proiect

Firma germană Pfeiffer care realizează lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în Suceava nu mai are nici un reprezentant sau șef cu care autoritățile locale și beneficiarul investiției, SC ACET SA, să discute cu privire la implementarea acestui proiect. De altfel, la ședința de lucru săptămânală de la Primăria Suceava, care a avut loc ieri, nu a fost prezent nici un reprezentant al firmei germane, primarul Ion Lungu arătându-se deranjat de acest lucru. Ion Lungu a spus că deși atât dirigintele de șantier, cât și reprezentanții SC ACET SA confirmă că muncitorii celor de la Pfeiffer încă mai lucrează în teren, în momentul de față nu există nici un responsabil de acest proiect din partea companiei germane. „Am înțeles că sunt într-o fază de reorganizare, că au luat oamenii de aici, i-au dus în altă parte. E problema lor. Însă ei au avut finalizarea proiectului la data de 30 septembrie a.c., cea oficială, iar ACET a mai prelungit acest termen cu încă o lună, până pe 30 octombrie, motivarea principală fiind intervențiile de pe strada Narciselor, pentru că acolo lucrările sunt foarte dificile, realizându-se la adâncime mare”, a spus Lungu. El a arătat că toate „persoanele de contact” de la firma Pfeiffer responsabile pentru realizarea proiectului în Suceava nu pot fi contactate în momentul de față.
După o întâlnire cu directorul SC ACET SA, Ștefan Groza, care a avut loc tot ieri, primarul Sucevei a declarat că sub nici o formă nu va mai fi prelungit termenul de 30 octombrie 2015 ca dată limită pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în Suceava. Ion Lungu a atras atenția că după data de 30 octombrie a.c. firmei Pfeiffer i se vor aplica sancțiunile din contract, respectiv penalități de 0,1% pe zi din valoarea lucrărilor rămase de executat.
„Este bine că am ajuns până aici. Sunt orașe care au rămas la jumătatea lucrărilor. Sigur că mai avem câteva lucrări care sunt importante. Rămâne în continuare lucrarea cea mai sensibilă, pe strada Narciselor, dar mai sunt încă câteva străzi care nu sunt finalizate. Sper să facem tot posibilul să găsim pârghiile necesare prin contract pentru finalizarea lucrărilor, iar acesta este atributul contractorului, SC ACET SA, pentru că noi, ca primărie, suntem beneficiarul final al acestor lucrări”, a mai declarat Lungu.
La rândul său, directorul SC ACET SA Suceava, Ștefan Groza, a confirmat faptul că de la începutul acestei luni nu mai există nici un reprezentant legal din partea companiei Pfeiffer care să fie responsabil de lucrările din Suceava. Groza a precizat că din informațiile pe care le are, responsabilului firmei germane pentru lucrările din Suceava, dar și din Rădăuți, Florin Stanciu, i-a expirat mandatul pe care îl avea încheiat cu Pfeiffer încă din data de 30 septembrie 2015. „Ei trebuie să-i înlocuiască pe reprezentanții legali ai firmei în contractul pe care îl au încheiat cu noi. Iar lipsa acestor responsabili de proiect reprezintă o problemă, pentru că sunt lucruri care zilnic trebuie puse la punct sau hârtii care trebuie semnate. Cert este că astăzi în Suceava nu mai avem nici o persoană autorizată cu care să discutăm despre lucrări și actele care trebuie semnate”, a spus Ștefan Groza.
Investițiile în reabilitarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare în Suceava se realizează printr-un proiect european finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu.



Recomandări