– Reprezentanții CJ au dat deja acordul de principiu pentru începerea discuțiilor între firmă și conducerea spitalului, însă managerul unității sanitare declară că nu există spațiu disponibil pentru construcție
Terenurile de la Spitalul Județean Suceava au devenit o miză importantă pentru investitori, care vor să își ridice aici afacerile, printre bolnavi și câini vagabonzi care s-au aciuiat în curțile unității sanitare.
Filiala din România a unei firme germane, SC PLUS DISCOUNT CSC, vrea să construiască în curtea celei mai mari unități spitalicești din județ un magazin universal. În schimbul terenului, firma respectivă este dispusă să ridice un bloc de garsoniere pentru spital și să plătească unității sanitare o sumă echivalentă cu 0,1% din cifra de afaceri realizată anual în Suceava, dar nu mai puțin de 20.000 de euro.
Consiliul Județean Suceava a acordat ieri un vot de principiu pentru începerea discuțiilor dintre conducerea Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și reprezentanții firmei germane. Președintele CJ Suceava, Gavril Mîrza, a declarat că reprezentanții firmei germane au anunțat că în situația în care vor construi un magazin pe terenul spitalului, vor construi un bloc cu 12 garsoniere care ar urma să fie donat Spitalului „Sf. Ioan cel Nou”. „Am înaintat această cerere a firmei din Germania conducerii spitalului județean, și din câte am înțeles, domnul director a spus că ar prefera ca în locul blocului de locuințe să fie construit un spațiu în care să fie transferați actualii bolnavi internați în Spitalul Vechi. Acum urmează ca cei din conducerea spitalului județean să discute cu firma germană, și să hotărască dacă sunt de acord sau nu cu construcția acestui magazin”, a declarat Mîrza. El a precizat că terenul spitalului județean Suceava este în proprietatea Consiliului Județean Suceava, iar orice decizie cu privire la modul în care va fi folosit trebuie luată de membrii deliberativului județean. Președintele Consiliului Județean Suceava a precizat că momentan nu se poate spune cu exactitate dacă firma din Germania va construi sau nu un magazin pe terenul aflat în apropierea spitalului județean Suceava.
– „Noi nu avem nevoie de garsoniere, ci de saloane pentru a muta bolnavii de la Spitalul Vechi”
Managerul Spitalului Județean, economist Costică Dăscăliuc, ne-a declarat inițial că nu știe de intenția cuiva de a construi pe terenul spitalului. Costică Dăscăliuc și-a adus aminte de firma germană în momentul în care am amintit de decizia CJ Suceava. Acesta a spus că într-adevăr „s-au purtat niște discuții”, dar că nu a primit nici un document oficial de la CJ sau de la firma germană.
Managerul Spitalului Județean a explicat că unitatea sanitară nu are nevoie de un bloc de garsoniere, ci de un spațiu în care să fie mutați bolnavii de la Spitalul Vechi, clădirile acestuia urmând a fi demolate pentru ca în locul lor să fie ridicat noul spital județean de urgență.
Costică Dăscăliuc a spus că firma germană ar prefera un teren cu acces la stradă și că la acest moment nu se știe cu exactitate unde ar putea fi amplasat magazinul universal. Managerul Spitalului Județean a precizat că unitatea nu dispune de spațiu, și asta din cauză că la Spitalul Vechi ar urma să fie ridicat noul spital, iar în curtea principală a instituției – centrul de dializă. Dăscăliuc a amintit că centrul privat de dializă va ocupa 1.500 de metri pătrați și că au fost date aprobările necesare pentru construcția acestuia. „Eu nu am nici o solicitare scrisă de la firma germană, ci doar solicitarea lor către Consiliul Județean, prin urmare nu am dat nici un aviz. În plus, noi nu avem nevoie de garsoniere, ci de saloane pentru a muta bolnavii de la Spitalul Vechi. A fost doar o discuție de principiu în care noi ne-am spus punctul de vedere, urmând să decidă Consiliul Județean, fiindcă nu noi suntem proprietarii terenului, ci consiliul. Firma Plus nu a spus unde vrea teren, la Spitalul vechi, sau în curtea principală”, a declarat Costică Dăscăliuc.




