Firma din Prahova, al cărei patron a fost filmat când înjura și umilea angajații, amendată de Inspecția Muncii cu 10.500 lei



Inspecția Muncii a anunțat că a sancționat cu 10.500 de lei firma S.C. Unique Clothing SRL din Prahova, unde un director a fost filmat când înjura și umilea personalul, informează Mediafax.
„O echipă de control de la Inspecția Muncii împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului teritorial de muncă Prahova au efectuat un control la S.C. Unique Clothing SRL din Prahova, unde un director a fost filmat când înjura și umilea personalul. Au fost constatate nereguli în domeniul securității și sănătății în muncă și al relațiilor de muncă pentru care s-au aplicat avertismente, amenzi în cuantum de 10.500 de lei și măsuri ferme cu termene concrete de realizare”, se arată într-un comunicat de presă al Inspecției Muncii, postat pe site-ul instituției.
Astfel, societatea a fost amendată cu 8.000 de lei în domeniul securității și sănătății în muncă și cu 2.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la repausul săptămânal. Inspecția Muncii a mai constatat că angajatorul nu a „făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru o parte dintre salariați, faptă pentru care s-a dispus măsura de remediere”.
Amenda vine după ce ITM și IPJ Prahova au început anchete la fabrica de textile din Păulești, județul Prahova, după apariția în mediul online a unui video în care patronul și-ar fi jignit angajații, care doreau să primească salariile.Pe filmulețul apărut în mediul virtual se poate vedea cum la fabrica de confecții de Păulești, angajații au fost chemați să participle la o ședință. Cel pe care îi știu de șef, se pare un cetățean de origine cipriotă, ar fi răbufnit și ar fi început să jignească lucrătorii pe motiv că aceștia și-au cerut drepturile salariale.



Recomandări

Consilierul unui deputat din Prahova, filmat în timp ce înjură polițiștii care îl verificau

Anchete în Prahova după ce patronul unei firme de confecții și-ar fi jignit angajații: Vă purtați ca animalele. Sunteți dezgustători/ Olguța Vasilescu: Știe cineva în ce fabrică din România a fost făcută filmarea?