Firma de pompe funebre „Ion Iliescu”

Vorbind deschis, tovărășește, spre disperarea unor pariori care așteptau înfrigurați ca la meciurile de fotbal surpriza etapei, nu s-a născut încă infarctul ăla, care să-l îngenunche pe atemporalul Ion Iliescu. Omul acesta mic la stat și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat, cu vitalitatea lui dovedită de soldat sovietic balonat, culcă la pământ și trei sau patru infarcte deodată. El trece ca vodă prin lobodă peste orice atac cerebral; ba nici cancerul, cât e el de mare cancer, fioros și fără îndurare, nu i se poate pune de-a curmezișul.
Se vede că nu de pomană subiectul nostru a studiat și s-a desăvârșit în țara vecină și prietenă, care a fericit planeta cu branduri ca Lenin, Stalin sau colegul Mihail Gorbaciov, pentru intimi Gorby. Așa că, la ora asta, maestrul revoluției de plastic și al mineriadelor se reface liniștit, în fotoliu, căscând ușor și plescăind de plăcere cu ceaiul alături, ațipind cu televizorul deschis, unde se transmit știri tot mai optimiste despre starea sănătății sale.
Așteaptă să treacă și iarna asta, ca să poată sufla, cu un renăscut avânt revoluționar, în cele 82 de lumânări, care îl așteaptă luminoase în tortul aniversar de la începutul primăverii. Așa e el conceput: din aluat oțelit, nu din plastilina folosită la fabricarea lui Geoană, pe care-l culcă la pământ orice strănut venit de la partidul care mai uită câteodată să-și pună batista la gură.
Așa e el, atemporalul, veșnicul Ion Iliescu… Prăvălia non-stop Ion Iliescu, firma de pompe funebre Ion Iliescu, cea care i-a îngropat laolaltă, într-o groapă comună de adâncimi abisale, și pe adversarii de partid, și pe colegii de partid…
Și pe Corneliu Coposu, și pe Dan Marțian. Și pe Ion Rațiu cu tot cu papionul mai celebru decât el, și pe Vasile Văcaru cu tot cu șosetele sale rupte. Și pe Radu Câmpeanu, și pe Dan Iosif, și pe Mircea Geoană…
Adică nu, stați puțin, Câmpeanu și Geoană nu s-au prăpădit încă… Dar e ca și cum s-ar fi prăpădit, prăpădiții.