Tupeu maxim

Firma de construcții din Vicovu de Jos a blocat din nou accesul concurenței



Buldozerul care a blocat drumul
Buldozerul care a blocat drumul

Firma locală de construcții din Vicovu de Jos care a blocat, marți după-amiază, accesul unei firme concurente spre locul în care aceasta are de efectuat o lucrare, a recidivat și ieri, un buldozer al societății fiind pus de-a latul căii de acces spre locul în care se lucrează. Așa se face că muncitorii de la SC Test Prima SRL Suceava nu au mai putut lucra de marți după-amiază, de la ora 16.00, deși ieri trebuiau să finalizeze lucrarea.
Tot conflictul pleacă de la un contract al cărei beneficiar este o firmă din Anglia. Investitorii urmează să aducă mai multe sonde pentru extragerea gazelor naturale în zona Remezău din comună, și pentru asta au nevoie de amenajarea unui drum de acces și a unui terasament. Inițial, englezii au semnat un contract cu firma locală SC Vicov Construct, însă lucrarea a fost preluată de luni de SC Test Prima. Firma locală a blocat însă activitatea concurenței, contestând dreptul societății sucevene de a lucra acolo.
Conflictul va ajunge în instanță „Ceea ce se întâmplă este incredibil. Marți ne-au oprit activitatea, miercuri nu am putut munci pentru că primarul a sistat lucrarea, iar azi dimineață (n.e. ieri), când am pornit cu utilajele spre locația în care avem de lucrat ne-am trezit în față cu un buldozer, care a băgat lama în pământ și a făcut un obstacol, practic a blocat drumul. Acum primarul nu a mai avut curaj să vină la fața locului, l-a împins în față pe fratele său, Nicu, însă e clar că totul pleacă de la ordinele lui”, acuză Iulian Juravlea, de la Test Prima.
Acesta spune că lucrarea, care trebuia finalizată în patru zile, are o valoare de 30.000 de lei, și că riscă să piardă banii.
„Am vorbit cu englezii, ei au închis contractul cu SC Vicov Construct pentru că au lucrat prost. Eu am încheiat un contract legal cu ei, am primit lucrarea și ei nu aveau nici un drept să mă oprească”, a spus Juravlea, precizând că va depune plângere penală împotriva primarului Constantin Mutescu și a fratelui său, Nicu Mutescu, patronul din acte al firmei.
El este hotărât să apeleze și la instanță, pentru a obține despăgubiri pentru deserviciile aduse.
În cursul după-amiezii de ieri am încercat să-l contactăm pe Constantin Mutescu, pentru a-și exprima un punct de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc, însă acesta nu a fost de găsit.



Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Primăria Suceava a încercat să dea jos panoul publicitar de pe blocul Union printr-o intervenție neautorizată de Poliție

Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție
Acțiunea de demontare a panoului publicitar de pe blocul Union, oprită de Poliție

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut

Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut
Polițiștii bat drumul la Neamț, cu probe de sânge și urină, deși un analizator de droguri este plătit și a ajuns la Suceava de la finele anului trecut