Firimituri

S-a mai potolit febra alegerilor. Rămâne de discutat pe tema prezenței la vot. Cifra întoarsă pe toate părțile în talk-show-uri nu-i reală până la capăt, câtă vreme sute de mii de români plecați să lucreze peste hotare încă figurează în tabelele cu votanți ale primăriilor, afectând sensibil procentajul – dar, oricum ar fi, interesul general e-n evidentă suferință. N-ar fi rău să ne amintim spusele istoricului Arnold J. Toynbee: „Cea mai mare pedeapsă pentru cei neinteresați de politică este aceea că vor fi inevitabil conduși de cei foarte interesați de politică”… Dar așa să fie numai la noi? La alegerile locale și regionale din Anglia s-au prezentat la urne 27% dintre cei cu drept de vot, iar la scrutinul pentru Parlamentul European au votat 28,7% dintre cetățenii Ungariei, 18,2% dintre cehi, 33,67% în Portugalia. Rezultatele nu le-a contestat nimeni.
*
Revelație târzie: în urmă cu vreo patru decenii, am scris o carte despre Cuba („Din Azore, în Antile”). Răsfoind-o acum, oftez abitir din pricina investiției de simpatie naiv direcționată; descopăr, însă, chipuri, peisaje, situații, cu posibil ecou în actualitate. Știți cum suna deviza populistă cu care Fidel Castro și-a inaugurat instalarea la Havana salutând militărește la chipiu? „Să trăiți bine!” Ca să vezi de unde s-a inspirat Băsescu! Nimic nou sub soare!
*
Scriu în preziua meciului cu Franța: bărboși în amândouă reprezentativele. Până de curând, nu erai fotbalist de top dacă n-aveai tatuaje. Începe să se mai adauge o condiție: barba. Discipolii lui Marx (într-ale frizeriei, desigur, ce ar putea avea comun fotbalul cu filosofia?) încep să puiască și, de la meci la meci, constați că apar noi membri ai clubului bărboșilor. Până și puștani abia ieșiți din juniorat trag de măruntele tuleie, doar-doar le-or mai lungi, spre a intra în rând cu lumea bună a marii performanțe. Care o fi, de fapt, explicația mai profundă? Să fie intenția de a băga groaza în adversari? Vikingii își puneau coarne, aztecii măști hidoase, SS-iștii, cranii și oase încrucișate pe chipiu… Clanul bărboșilor își are adepți și printre arbitri: când Al. Tudor și-a schimbat look-ul, am crezut că a intrat Lermontov pe teren! Psihologii afirmă că arborarea bărbii ar fi un semn al complexării și al tentativei de a evada din anonimat. Așa să fie oare?
*
A dispărut în neant Vanghelie, dar cugetările lui sunt făr-de moarte și-i mare păcat să le dăm uitării:„E inadmisibil ca niște cetățeni ai României să nu aibă acces la studiile superioare doar din cauză că nu știu să scrie și să citească. Vrem învățământ și manuale universitare într-o limbă pe care și analfabeții s-o poată înțelege. Nu e vina lor că sunt analfabeți, așa s-au născut, nu au ales să fie în felul acesta!” Conform teoriei gânditorului Vanghelie, Moisil s-a născut academician, că de se năștea analfabet, așa murea! Sigur, e trist că analfabeții n-au acces la studii universitare; la urma urmei, de ce trebuie numaidecât să știi scrie și citi pentru a ajunge inginer? Discriminare! Ce fel de țară liberă e România, unde-i egalitatea de șanse? Și la ce-s bune studiile universitare, câtă vreme poți ajunge ditamai șeful rămânând analfabet? Ca la naștere, adică. O să ne fie dor de perlele lui Vanghelie!
*
Legislativul statului Alabama a adoptat un act normativ ce pare a încălca drepturile populației de culoare. Oare n-ar trebui să luăm poziție? Ambasada României la Washington ar putea să-și manifeste public îngrijorarea? Întreb, nu dau cu parul. Închipuiți-vă un astfel de demers al diplomației noastre: probabil ar stârni ilaritate și proteste superior ofuscate: culmea, românașii cutează să se amestece în politica internă a SUA! Să zicem că raportul șoricel-elefant dintre țările noastre chiar trimite în derizoriu o poziționare oficială românească într-o chestiune strict americană, dar față de olandezi, raportul se inversează. Cunoașteți vreo situație în care Ambasada României a reacționat față de cutare prestație cu caracter intern a legislativului olandez? Ori britanic? Ori francez? Invers însă, nu numai că se poate, dar primim mereu, cu umilă și resemnată emoție colonială, bobârnacele domnului Klemm & comp.!