Firimituri

A trecut și săptămâna comemorării lui Eminescu. S-a reacționat modest, mai degrabă în surdină, dar barem n-au mai răsunat contestările tâmpe. Geo Bogza s-a înșelat amarnic atunci când a crezut că nimeni nu va zvârli piatra în grădina poetului:”În tinerețea mea, care a fost a unei iconoclastii totale, pe el, nimeni nu l-a tăgăduit. În acea vreme, noi am rostit un rechizitoriu împotriva tuturor, clasici și contemporani de mare prestigiu, dar pe el nimeni nu l-a tăgăduit. (…) Istoria literară va cunoaște alte generații iconoclaste, eu cred în frumusețea și necesitatea generațiilor iconoclaste, dar pe el nimeni nu-l va tăgădui.” Și iată că s-a putut! Bine că, în tăcerea eternă de la Bellu, Bogza n-are cum auzi alte trăsnăi contemporane, de tipul… asasinării lui Eminescu, cu complicitatea lui… Titu Maiorescu. Aferim!
*
Un drăcușor (altfel, cum să-i spun?) de vreo 6-7 ani mă acostează în stația de tramvai: „Dă-mi un leu să iau o pâine!” Cum nu părea deloc subnutrit, dimpotrivă, l-am fugărit: Du-te-n treaba ta! Răspunsul m-a lăsat interzis: „Păi, asta-i treaba mea!” Așa că… i-am dat 2 lei.
*
Deplângeam uniformizarea și depersonalizarea orașelor datorită cartierelor-dormitor ivite prin polimerizarea apartamentelor cu toarta înăuntru; acuma, ce-i? Termopane, gresie italiană, acoperișuri stridente și… MGA în casa ta. În tot sudul Moldovei n-am zărit nici o vilă care să preia câte ceva din vechea arhitectură civilă a locului. Chiar și-n Țara de Sus, destui bucovineni își durează case care, arhitectonic, s-ar putea cu onor alinia și la Las Vegas. Puși în fața acelorași realități, oltenii s-au ofuscat: „Ce vrei, dom’le, să construim cule cu sacnasiu?” Sigur, nimeni nu-și dorește reședință cu prispă, zămnic și hogeag, dar parcă prea după ilustrate de pe altă lume se construiește acum în România… Polonezii au reconstruit Varșovia, în sărăcia de după război, exact așa cum a fost – deși i-a costat triplu. Nemții au refăcut zonele orășenești de mare tradiție respectând cu sfințenie imaginile vechilor albume. După distrugătorul bombardament german, cartierele londoneze au renăscut în vechea și știuta înfățișare – evident, utilizându-se materialele nou apărute și tehnologiile veacului. Petersburgul de aia-i Petersburg, fiindcă a știut să-și păstreze, barem arhitectural, aura de odinioară…
*
Prin comparație cu infernul de pe Valea Prahovei, unde bucureșteanul naiv și snob speră să prindă o gură de aer de munte și se alege cu un damf și mai concentrat de elixir al eșapamentelor, codrii de la Suha și Stânișoara par o insulă din altă lume. În vara asta cu multă ploaie, curăția verde-crud a costișelor zici că-i decor pictat cu pensula. Iarna, când rămân doar trei nuanțe, alb, verde-brun și albastru-gălbui, se pogoară de nu știu unde o lumină calmă, caldă și lină, în irizările căreia prind să pâlpâie depărtate amintiri. N-am copilărit la munte, ci în colbul Ițcanilor, dar pe meleagurile troienite de pe malurile Suhăi, alunec repede într-o poveste cu oameni de zăpadă, copii la săniuș și brazi de Crăciun săraci, împodobiți cu hârtie creponată; în loc de artificii, agățam „lumânărele” de trotil (în 1945 se găseau pe toate drumurile – de la proiectilele neexplodate) care sfârâiau portocaliu, mirosind a război. Deși au început să se construiască vile prin poieni și la margini de pârâu, Stânișoara încă și-a păstrat imaginea de legendă pe care a intuit-o Sadoveanu când a purtat-o de la Borca la Suha, peste Stânișoara, pe Vitoria Lipan, în căutarea „bărbatului cu căciulă brumărie și cal negru țintat” („Baltagul”).
*
Iată că n-o mai putem scăpa pe biata CA de vâscul incult ȘI. Nu se mai spune decât „ca și”. De ce? Din neștiință de carte. Revenirea la buna cuviință a exprimării corecte s-ar face aproape instantaneu dacă ar exista astfel de intenții și preocupări, prin simpla atenționare a nației. De pildă, difuzându-se avertizarea „pentru sănătatea limbii române, evitați consumul ilicit de CĂTRE și CA ȘI.” Din păcate, însă, grija pentru corectitudinea limbii a luat-o Pruteanu cu el, în mormânt.