Primarul Capitalei, Gabriela Firea a declarat, luni, că o problemă comună cu care se confruntă majoritatea municipiilor din România o constituie pragul de îndatorare impus de Ministerul de Finanțe, care se ridică la 21 de milioane de euro pe an, scrie Mediafax.Edilul a subliniat, în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociației Municipiilor (AMR) din Romania, că, atunci când se distribuie finanțări la nivel local, ar trebui să se țină cont de importanța proiectului pentru care sunt alocați, nu doar de numărul populației.„Aș puncta un aspect care este comun municipiilor și cu care ne-am confruntat și noi la București:. Este vorba despre pragul de îndatorare de 21 de milioane de euro pe an. Cred că ar trebui să stabilim criterii care să ne sprijine pe toți să promovăm proiecte, iar cele mai importante criterii pentru a obține aceste finanțări ar trebui să se refere la numărul populației, dar și la proiect, la importanța acestuia pentru comunitate. De exemplu, s-ar putea ca, într-un municipiu, să existe un proiect foarte bun, așteptat de cetățeni, care să genereze dezvoltarea zonei, dar care să fie lăsat la urmă, pentru că nu se încadrează în aceste rigori impuse de Ministerul de Finanțe. Dacă mergem în continuare pe acest criteriu, pe acest pat al lui Procust, nu cred că avantajează comunitățile pe care le reprezentăm”, a spus Gabriela Firea.





