Firea, despre dosarul lui Traian Băsescu: Cred că în doi ani se putea da o soluție



Gabriela Firea susține că s-ar fi putut da o soluție în dosarul în care l-a acuzat pe Traian Băsescu de amenințare, având în vedere că au trecut doi ani de la declarațiile fostului președinte, considerate de Firea ca fiind amenințare, scrie Mediafax.”Am fost surprinsă, câtă vreme eu nu știam care este soluția parchetului. Am aflat-o din presă, pe surse, și astăzi am aflat tot din presa că s-a infirmat soluția pe care eu nu o cunosc. Au trecut doi ani de zile de la acel eveniment care a fost public și cred că în acest răstimp se putea da o soluție, într-un fel sau altul, pentru că eu nu sunt jurist și nu vreau să anticipez care ar fi fost cea a magistraților, dar cred că în acest timp se putea găsi o soluție. Mi se pare că s-a prelungit foarte mult această analiză și eu am fost chiar și însarcinată la audieri, nu m-am prevalat nici măcar de acea perioadă. De asemenea, am fost supusă unui interogatoriu din partea avocaților domnului Băsescu și nu m-am sustras de la el, am răspuns tuturor întrebărilor adresate de ei. Prin urmare, a fost o surpriză pentru mine ca s-a infirmat ceva ce eu oricum nu știam, nu mi se adusese la cunoștință”, a declarat Gabriela Firea.



Recomandări