– Bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 1,5 miliarde de lei vechi, sumă la care se adaugă dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere
Alți patru finanțiști au fost condamnați de instanțele sucevene într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și care privește rambursări ilegale de TVA de peste 1,5 miliarde de lei vechi.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel Suceava, care a menținut condamnarea pronunțată de Tribunalul Suceava și pentru un al cincilea lucrător de la Direcția Generală a Finanțelor Publice.
Potrivit hotărârii judecătorești, Lucea Herghelegiu, de 57 de ani, fost consilier financiar la DGFP Suceava, Ștefania Crăcea, de 51 de ani și Mirela Carmen Lăzărean, de 38 de ani, foste consiliere la aceeași instituție, precum și Gheorghe Bosânceanu, de 58 de ani, fost referent la Finanțele sucevene, au fost condamnați la câte un an de închisoare cu suspendare.
– Inițial, achitați
Inițial, cei patru fuseseră achitați de judecători, dar procurorii DNA Suceava au fost nemulțumiți și au declarat apel împotriva acestei sentințe. Magistrații care au judecat apelul au înlăturat dispozițiile de achitare și i-au condamnat pe cei patru foști lucrători la DGFP Suceava, obligându-i și la plata diferitor sume de bani către bugetul de stat.
În cazul unui alt fost lucrător de la Finanțe, Marius Chmilevschi, de 35 de ani, angajat în perioada comiterii faptelor în funcția de inspector, Curtea de Apel Suceava a hotărât să mențină pedeapsa pronunțată inițial de instanță, de 3 ani cu suspendare, astfel încât toți funcționarii publici implicați în scandalul returnărilor ilegale de TVA au primit condamnări.
Împotriva Ștefaniei Valasciuc, cea de-a șasea persoană din Direcția de Finanțe Suceava, de fapt cea care a condus întreaga caracatiță, procesul a fost stins ca urmare a decesului.
– O întreagă rețea
Modul în care statul a fost prejudiciat de lucrătorii de la Finanțe, în complicitate cu alte persoane, contabili sau administratori de firme, se baza pe falsuri gândite și promovate de Ștefania Valașciuc.
În calitate de fostă șefă a Biroului TVA al DGFP Suceava în perioada 1995-1999 și al Biroului Contabilitate și Evidența Plătitorilor de TVA, aceasta a cunoscut amănuntele privind rambursarea TVA-ului.
În plus, ea avea acces la baza de date a Registrului Comerțului și putea identifica astfel agenții economici plătitori de TVA fără activitate pe o anumită perioadă, astfel încât lua legătura cu reprezentanții acelor societăți pe care un terț le cumpăra apoi.
– Operațiunea TVA
Operațiunile de cumpărare a respectivelor societăți revenea în sarcina lui Daniel Diaconița, fiul Ștefaniei Valașciuc. Cu un buletin pe numele Tiberiu Irimiciuc, găsit în anul 2000, Diaconița îl trimitea pe Liviu Valentin Lăcătuș la notariate, unde se întocmeau acte adiționale prin care Irimiciuc devenea acționar majoritar.
În acest moment intra în acțiune Liliana Mazureac, absolventă a Liceului Economic, devenită între timp un fel de contabil. Aceasta întocmea documentația necesară returnărilor de TVA, încheind în fals facturi fiscale, balanțe de verificare și deconturi. Aceste acte erau înaintate inspectorilor sau consilierilor de la DGFP.
În baza unei înțelegeri prealabile cu Ștefania Valașciuc, cei 5 angajați de la DGFP Suceava, care aveau atribuții de control asupra activității firmelor ce beneficiau de rambursările de TVA, întocmeau procesele verbale prin care banii erau virați în conturile respectivelor societăți de unde erau ridicați de beneficiari.
– Acte ilegale
Dacă în cazurile societăților pe care le dețineau lucrurile erau simple, au existat și situații în care sumele echivalente plății TVA-ului ajungeau în conturile unor firme cu administratori reali, iar ulterior erau transferate în alte conturi de unde oamenii „sistemului” îi ridicau.
Prin intermediul SC LORION PROD COM SRL Suceava, firmă administrată de Dan Dumitru Maxim și Liviu Tiberiu Lupu, s-au returnat 236 milioane de lei vechi, iar prin SC CRISELEN SRL Pojorâta suma de 554 milioane de lei vechi. Pentru a pierde urmele firmelor pentru care se întocmeau acte fictive, Lăcătuș avea sarcina de a le vinde ulterior în alte județe.
Ca o curiozitate, în două cazuri de returnări de TVA, cererile au fost întocmite chiar de doi inspectori, respectiv Marius Chmilevschi și Gheorghe Bosânceanu.
– Împărțeala
Din suma totală de 1,5 miliarde de lei vechi, aproape jumătate au fost încasați de Ștefania Valașciuc, restul împărțindu-se între celelalte persoane.
În momentul trimiterii în judecată, gruparea avea de achitat peste 2,1 miliarde de lei vechi, ceea ce însemna TVA-ul rambursat, dobânzile, penalitățile și majorările de întârziere.





