Legislație

„Finanțele” vor recupera amenzile primite de români în țările UE

„Finanțele” vor recupera amenzile primite de români în țările UE
„Finanțele” vor recupera amenzile primite de români în țările UE

– DGFP Suceava a primit deja o solicitare în vederea demarării procedurii de executare silită pentru recuperarea unei amenzi de 1,5 milioane zloți, respectiv aproape 20.000 RON, primită de o persoană din orașul Siret în Ungaria
Persoanele care primesc amenzi în unul dintre statele Uniunii Europene și care nu le achită vor fi obligate să le plătească în România. Potrivit spuselor șefului Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă (foto), în procedurile de executare silită ale acestei instituții a apărut, ca noutate, recuperarea creanțelor din alte state înregistrate pe numele unor cetățeni români, măsură luată în conformitate cu prevederile legislației europene. Un prim caz este cel al unei persoane din orașul Siret, Cătălin Daniel Chihaia, față de care DGFP Suceava va începe procedura de executare silită în vederea recuperării unei amenzi pe care acesta a primit-o în cursul anului 2006 în Ungaria. Potrivit unei hotărâri a Autorității Naționale a Vămilor și a Gărzii Financiare din Ungaria, persoana în cauză a comis o infracțiune la legea care stabilește regimul accizelor în acest stat. Practic, Cătălin Daniel Chihaia a primit o amendă de 1,4 milioane de zloți, echivalentul a aproape 20.000 de lei noi (200 milioane de lei vechi), deoarece nu a reușit să facă dovada către organele de anchetă din Ungaria asupra plății accizelor pentru o cantitate de țigări pe care o avea asupra sa. Astfel, în condițiile în care persoana în cauză nu a achitat amenda pe teritoriul statului ungar, DGFP Suceava a primit solicitarea demarării procedurilor în vederea recuperării sumei și transferului ei în Ungaria. Directorul DGFP Suceava, Petrică Ropotă, a explicat că în cadrul instituției pe care o conduce a fost desemnată deja o persoană care să asigure comunicarea cu Biroul de legătură privind asistența pentru recuperarea în România a creanțelor stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene. „Pentru toți cetățenii României care în statele Uniunii Europene sunt obligați să plătească anumite amenzi, cotizații, drepturi sau taxe neachitate, vor fi urmăriți și se va dispune recuperarea acestor datorii aici în țară. În acest sens, DGFP Suceava a luat deja măsurile necesare pentru aplicarea legislației europene în domeniu, atât pentru recuperarea creanțelor, dar și pentru a asigura reciprocitatea prevederilor în materie”, a declarat Petrică Ropotă. Șeful „Finanțelor” sucevene a explicat, astfel, că în același timp este stabilită și procedura prin care autoritățile competente din România pot solicita asistență din partea altor state membre ale Uniunii Europene, în vederea recuperării anumitor creanțe la bugetul de stat înregistrate de cetățenii respectivelor țări. „În acest fel și în cazul cetățenilor statelor UE care au diverse datorii la bugetul de stat al României, instituțiile finanțelor publice din județele în care s-au înregistrat aceste debite vor solicita recuperarea lor și demararea procedurilor de executare silită”, a mai spus Ropotă. El a adăugat că recuperarea datoriilor înregistrate de cetățenii țărilor UE în România va reveni în sarcina finanțiștilor din statele respective.

Recomandări

Echipamente medicale de ultimă generație pentru recuperarea pacienților, la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Provocările curente accentuează nevoia de investiții care să susțină creșterea productivității

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi – câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România

Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România
Leonardo Badea (BNR): Raportul Draghi - câteva concluzii de interes și oportunități de dezvoltare pentru România