Finanțele sucevene organizează, în ianuarie, două întâlniri pentru persoanele juridice pe tema ajutoarelor de stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava va organiza, în prima lună a acestui an, alte două întâlniri cu reprezentanții persoanelor juridice din județ pe tema schemelor de ajutor de stat. Cele două întâlniri vor avea loc la sediul Finanțelor din municipiul Suceava. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Finanțele sucevene, în acord cu politicile Ministerului Finanțelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat au fost adoptate H.G. nr. 476/2018 și H.G. nr. 880/2018, de modificare și completare a H.G. nr. 807/2014.
Potrivit Finanțelor sucevene, aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmărește stimularea creșterii economice prin realizarea de investiții, iar modificările survenite au clarificat noțiuni și au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creșterea ponderii cererilor admise și, implicit, a numărului investițiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare. Pentru toți operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat, Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale și Prețuri Reglementate din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași va fi punct de informare locală permanentă.
În luna ianuarie 2020, sesiunile de instruire organizate în județul Suceava pentru agenții economici interesați în accesarea ajutoarelor de stat vor avea loc la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava, de pe str. Vasile Bumbac, nr. 7, pe 14 și 29 ianuarie, de la ora 10:00.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

Cursuri gratuite de competențe digitale pentru cetățeni – Digital STARs, la Biblioteca Bucovinei, începând din ianuarie

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă