Atenționare

Finanțele sucevene îi avertizează pe contribuabili că ANAF nu transmite emailuri în care anunță controale fiscale

E-mailurile false primite de unii contribuabili
E-mailurile false primite de unii contribuabili

Contribuabilii din județul Suceava sunt îndemnați ca în situația în care primesc emailuri prin care sunt informați că vor fi controlați de structuri ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală, să nu le ia în considerare. Finanțele sucevene au transmis că ANAF nu transmite email-uri contribuabililor pentru a anunța controale fiscale sau ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală. Astfel, ANAF informează contribuabilii cu privire la o viitoare inspecție fiscală printr-un aviz de inspecție, conform art. 122 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar în cazul controalelor Direcției Antifraudă, acestea sunt inopinate și operative. Precizările au fost făcute după ce în ultima perioadă, persoane necunoscute au transmis în numele ANAF email-uri de la o adresă care nu aparține acestei instituții.
Emailurile false sunt transmise de la „Anaf Antifraudă – antifrauda.b@anaf-ro.eu” și au ca mesaj „Important: Verificarea societăților comerciale”. În conținutul emailului este folosită sigla Ministerului Finanțelor Publice, alături de care este atașat textul „ANAF vă anunță că au început verificările societăților comerciale în scopul prevenirii evaziunii fiscale. Detaliile verificării care trebuie completate le găsiți în fișierul PDF. Faceți click aici -» Verificare.pdf”. De asemenea, cei care au transmis emailurile îi „avertizează” pe contribuabili că dacă nu vor urma instrucțiunile precizate anterior vor fi verificați de un inspector fiscal. Emailul este semnat de „Ministerul Finanțelor Publice”. Potrivit reprezentanților Finanțelor sucevene, ANAF a atras atenția că nu transmite aceste mesaje, contribuabilii fiind sfătuiți să nu răspundă email-urilor sau să acceseze link-urile indicate în mesajele text.

Recomandări

Prefectul Andronachi a anunțat că Finanțele sucevene au depășit în 2025 programul stabilit, cu încasări la buget de 5,745 miliarde de lei

Precizări ANAF. Criteriile pentru declararea inactivității fiscale au rămas neschimbate în privința mandatului administratorilor

Clarificări ale ANAF despre cum se depune Declarația Unică privind impozitul pe venit (212) și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice

Finanțele sucevene explică modul cum se aplică noile modificări ale Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală