Finanțele sucevene au intensificat numărul controalelor în acest an



Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Suceava a intensificat în cursul acestui an numărul acțiunilor de control. Conform celor declarate de Petrică Ropotă, directorul DGFP Suceava, în primele 11 luni ale anului în curs au fost efectuate cu 105 mai multe controale decît în tot anul trecut. Astfel, Serviciul Activitatea de Control Fiscal a realizat în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie a.c. un număr de 5376 verificări, iar în 2004 numai 5271. Totodată, șeful finanțelor sucevene a precizat că valoarea totală a sumelor atrase la bugetul consolidate al statului a crescut în 2005 cu 14 miliarde de lei vechi față de anul trecut. O îmbunătățire a activității s-a înregistrat și la capitolul reducerea evaziunii fiscale. Astfel, în acțiunea de combatere a evaziunii fiscale, inspectorii DGFP Suceava au stabilit prejudicii cu 13 miliarde de lei vechi mai mari decît în anul 2004, dosarele respective fiind înaintate organelor de cercetare penală.