Executări silite

Finanțele încep anul în forță pentru recuperarea datoriilor

Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă
Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă

Finanțele sucevene au pus gând rău firmelor care înregistrează datorii mari și istorice la bugetul de stat. Șeful Direcției Generale a Finanțelor Publice Suceava, Petrică Ropotă, a declarat că instituția pe care o conduce a început anul în forță pentru a recupera debitele, fiind luate în vizor firmele cu datorii, în ordinea vechimii și a volumului acestora.
Petrică Ropotă a precizat că, încă din prima lună a acestui an, numărul sechestrelor efectuate a crescut cu mai mult de 50% față de luna ianuarie a anului trecut.
„Anul acesta, datorită creșterii volumului arieratelor, DGFP Suceava, prin structurile teritoriale, își va intensifica acțiunile de executare silită”, a subliniat șeful Finanțelor sucevene.
El a arătat că în luna ianuarie 2011 au fost emise aproape 4.300 de somații și titluri executorii, pentru debite restante la buget în sumă de 22,23 milioane de lei, în comparație cu aceeași lună a anului trecut, când s-au emis 3.716 somații.
În urma emiterii somațiilor, în luna ianuarie s-a reușit recuperarea unor debite de 4,9 milioane de lei. De asemenea, Petrică Ropotă a mai declarat că în luna ianuarie 2011 au mai fost emise 994 de popriri de conturi, reușindu-se recuperarea a trei milioane de lei.
În ceea ce privește sechestrele pe bunuri mobile și imobile, în prima luna a acestui an au fost emise 51 de astfel de decizii, cu 21 mai multe decât în aceeași lună a anului trecut.
De la începutul acestui an, DGFP Suceava a organizat 20 de licitații pentru vânzarea bunurilor sechestrate de la firmele cu datorii la bugetul de stat, față de cele nouă licitații organizate în ianuarie 2010.
Unele firme preferă să-și plătească datoriile până a ajunge la scoaterea bunurilor la vânzare
Petrică Ropotă a explicat că până la scoaterea la vânzare a bunurilor firmelor care au debite la bugetul de stat, DGFP Suceava parcurge toate etapele de executare silită, începând cu emiterea somațiilor și a titlurilor executorii, iar apoi cu poprirea conturilor bancare, în cazul în care debitorii nu își plătesc datoriile. Șeful DGFP Suceava a arătat că o mare parte a firmelor care primesc somații de plată își plătesc în cele din urmă datoriile pe care le au la bugetul de stat.
În situația în care debitorii nu își achită sumele restante, Finanțele pun sechestru pe bunurile deținute de agenții economici respectivi. Astfel, se procedează la identificarea tuturor bunurilor pe care le deține debitorul și se emite decizia de sechestrare a unei valori de aproximativ 150% din debitul restant, în condițiile în care acest lucru este posibil. De precizat că în situația în care un debitor are un singur bun, cu o valoare mai mare decât debitul înregistrat, sechestrul se pune pe bunul respectiv.
„Trebuie precizat că în această etapă foarte mulți agenți economici reușesc să-și plătească debitele, evitând astfel să ajungă în următoarea etapă, cea de evaluare a bunurilor”, a declarat Petrică Ropotă.
Nu în ultimul rând, trebuie spus că finanțiștii suceveni recomandă agenților economici care au datorii istorice la bugetul de stat să-și stabilească o prioritate în plata acestora, având în vedere că dobânzile și penalitățile aferente acestora cresc semnificativ sumele pe care le vor avea de achitat.

Recomandări

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României

„Omul este veșnic dator lui Dumnezeu” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic în Duminica a XI-a după Rusalii

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

La opt adrese din Suceava, Fălticeni și Șcheia figurează 162 de firme cu datorii de 60,5 milioane de lei la bugetul de stat