Finanțele acordă ajutor de stat pentru investițiile de minimum 1 milion de euro

Investitorii pot depune cereri pentru finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat 807/2014, care vor fi analizate în sesiune continuă, iar în situația în care bugetul alocat se epuizează, la rectificarea bugetară vor fi asigurate sumele necesare, informează Ministerul Finanțelor.
Obiectivul schemei este acordarea de ajutoare pentru dezvoltarea regională prin susținerea de investiții în active fixe de înaltă tehnologie, pentru realizarea de produse cu valoare adăugată mare. Emiterea acordurilor pentru finanțare are loc în perioada 2014 – 2020, iar plata ajutorului de stat în baza acordurilor emise are loc între 2015 și 2023.
Valoarea minimă a investiției este de 4,5 milioane lei, echivalentul a aproximativ 1 milion euro valoare totală, fără TVA. Costurile eligibile aferente privesc realizarea de construcții noi; închirierea de construcții existente; achiziționarea de active corporale (instalații tehnice, mașini și echipamente noi); achiziționarea de active necorporale (brevete, licențe, know-how sau alte drepturi de proprietate intelectuală).
Nivelul maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat pentru un proiect de investiții este 37,5 milioane euro pentru Regiunile: Nord-Vest, Centru, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, 26,5 milioane euro pentru Regiunea Vest și Regiunea Ilfov și 7,5 milioane euro pentru Regiunea București.
Pentru anul 2019, în legea bugetului de stat nr. 50/2019 sunt prevăzute credite de angajament pentru acordarea de ajutoare de stat în valoare de peste 1,6 mld. lei, ceea ce presupune finanțarea unor proiecte de investiții de cel puțin 4 miliarde de lei, cel mai mare buget anual alocat de la începutul schemei până în prezent.
Pentru a facilita accesul la finanțare pentru cât mai multe proiecte de investiții cu impact major în economie, MFP a adoptat o serie de modificări a schemei de ajutor, printre care: diminuarea plafonului minim al proiectelor de investiții pentru a fi eligibile la 1 milion de euro, posibilitatea demarării proiectului de investiții de la data depunerii cererii de acord pentru finanțare, simplificarea planului de investiții, au facilitat accesul la finanțare a unui număr mai mare de societăți cât și a firmelor cu capital românesc.
În mai puțin de un an, respectiv, septembrie 2018 – aprilie 2019, MFP a aprobat acorduri de finanțare pentru 28 proiecte de investiții, dintre acestea, 12 proiecte sunt implementate de către societăți cu capital românesc. Aceste proiecte de investiții vor genera un număr de 4.455 noi locuri de muncă și o contribuție la dezvoltarea regională, în valoare totală de 1,21 miliarde lei.

Recomandări

Orașul Siret celebrează Ziua Mondială a Educației prin investiții de peste 15 milioane de euro realizate în unitățile de învățământ

Lucrările la blocurile din centrul Sucevei, întârziate și în pericol de blocaj din cauza facturilor neplătite de 10 milioane de lei

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava lansează proiectul Educație continuă și culturală incluzivă în regiunea transfrontalieră România-Ucraina – LIFECED

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Digitalizarea activitatii societatii BUCOVINA MEDIA EVENTS SRL prin achizitia de active corporale si necorporale