Cicloturism

Finanțarea traseului de biciclete de 494 de km, din care 193 de km sunt în județul Suceava, a fost aprobată

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Proiectul de cicloturism în care Consiliul Județean Suceava este lider, în asociere cu consiliile județene Bistrița-Năsăud și Mureș, a obținut cel mai mare punctaj la evaluare, iar vineri a fost aprobată finanțarea de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a anunțat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Este vorba despre un traseu de pistă de bicicletă pe teritoriul a trei județe, Suceava, Bistrița-Năsăud și Mureș cu o valoare totala de 40,7 milioane de euro fără TVA. Din lungimea totală de 494 de km, pe teritoriul județului Suceava sunt 193 de km, valoarea aferentă fiind de 15,9 milioane euro. „În cadrul acestui proiect avem o asociere pe teritoriul județului Suceava cu 20 de primării, și anume Brodina, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Sucevița, Vatra Moldoviței, Frumosu, Moldovița, Sadova, Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei, Pojorâta, Ciocănești, Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Arini, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei și Coșna. Majoritatea sunt stațiuni turistice, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Sucevița fiind stațiuni turistice de interes național”, a arătat Flutur.
Potrivit președintelui CJ Suceava, proiectul presupune construirea de piste de biciclete cu o lățime de 1,5 m iar cheltuielile eligibile se referă la lucrări de terasare și reabilitare teren, lucrări de asfaltare sau pietruire, după caz, cheltuieli cu asistența tehnică și proiectarea, marcaje și indicatoare de traseu, alte cheltuieli de investiții și organizare de șantier. Traseul pornește din frontiera cu Ucraina, de la Brodina, apoi Vicovu de Sus și urmărește o serie de rute cultural-turistice printre care se află mănăstirile Putna, Sucevița, Moldovița, localități incluse în rutele gastronomice (Fundu Moldovei – Ținutul Huțulilor), localități cu produse tradiționale din Bucovina (Câmpulung Moldovenesc), gospodării tradiționale (Brodina și Ciocănești), stații de cale ferată (Putna, Câmpulung Moldovenesc, Mestecăniș, Vatra Dornei și Poiana Stampei).
„Vom încuraja acesta formă de turism, mai ales că se suprapune în procent de 71% pe Via Transilvanica, adică 136,3 km. În felul acesta creăm încă o pârghie de dezvoltare a turismului, în special pe zona montană, unde suntem convinși că vor apărea noi unități de cazare și servicii de turism specific”, a afirmat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Dezastru produs de inundații masive în zona de munte a județului Suceava: Trei persoane decedate în Broșteni, peste 100 de sinistrați salvați, case distruse și drumuri blocate