Spitalul din Fălticeni ar putea primi anul acesta o finanțare de 5 milioane de lei (50 miliarde de lei vechi) pentru continuarea lucrărilor de construcție, a anunțat deputatul PNL de Suceava Mihai Sandu Capră. El a precizat că această sumă este prinsă în proiectul de buget pe 2008, și ar putea ajunge la Fălticeni în situația în care Legea bugetului pe anul viitor va fi votată de Parlament.
Sandu Capră a afirmat că în anexele proiectului de buget se precizează că valoarea totală a finanțării spitalului din Fălticeni va fi de 20,53 milioane de lei, sumele urmând a fi alocate treptat, până în anul 2011.
„Prin amendamentele pe care le vom aduce, intenționăm să suplimentăm sumele care ar urma să fie alocate în cursul anului viitor. Oricum, în momentul de față s-a propus ca în situația în care investiția de la Fălticeni se va derula bine, să fie posibilă suplimentarea fondurilor stabilite a se aloca în cursul anului 2008”, a declarat Mihai Sandu Capră.
În același timp, el a afirmat că tot în anexele bugetului pe anul 2008 se stabilește și valoarea investiției pentru realizarea unui nou spital de urgență în municipiul Suceava, aceasta fiind de 426,67 milioane de lei. Potrivit proiectului, în cursul anului 2008 ar urma să se aloce o primă tranșă de finanțare de 16,638 milioane de lei, urmând ca diferențele de sume să fie asigurate până în anul 2011.
„Prin demersurile pe care noi, parlamentarii PNL, și conducerea primăriei Fălticeni, le-am făcut la ministrul sănătății, Eugen Nicolăescu, am reușit să obținem prinderea în bugetul pe anul 2008 a sumelor necesare pentru continuarea investiției de la spitalul din Fălticeni. Iar în funcție de evoluția lucrărilor sperăm la suplimentarea sumelor”, a încheiat parlamentarul liberal.
Proiecte
Finanțarea spitalului din Fălticeni a fost „prinsă” în bugetul pe anul 2008






