– Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a aprobat indicatorii tehnico-economici ai investiției, încât săptămâna aceasta proiectul va putea fi aprobat de Guvern
Municipiul Suceava va avea cu siguranță cel puțin o rută ocolitoare. Aflat în vizită la Suceava, ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a anunțat aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției, încât săptămâna aceasta proiectul de realizare a variantei ocolitoare va fi supus aprobării Guvernului.
„Ruta ocolitoare este un obiectiv de mare importanță pentru Suceava și de aceea am și aprobat în scurt timp indicatorii tehnici de realizare a investiției, pentru ca odată cu aprobarea proiectului de către Guvern, săptămâna aceasta, să și poată fi pus în practică. Suma aprobată este de peste 67 de milioane de euro, acești bani există, sunt prevăzute chiar și sume pentru despăgubirea proprietarilor de terenuri care vor fi expropiați, încât nu sunt motive ca proiectul să întârzie”, a declarat Varujan Vosganian.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, i-a mulțumit oficial, în numele tuturor cetățenilor municipiului, pentru sprijinul acordat acestui proiect, care va avea ca efecte creșterea vitezei de transport, reducerea consumului de carburant, decongestionarea circulației și reducerea numărului de accidente.
Finanțarea lucrărilor pentru ruta ocolitoare a Sucevei este eșalonată pe o perioadă de trei ani.
Din cele peste 223 milioane de lei prevăzute în proiect, aproape 67 de milioane vor fi alocate anul acesta, pentru 2008 fiind prevăzută o sumă de 111,51 milioane de lei, iar în 2009, când trebuie finalizată lucrarea, urmând să mai fie repartizate încă 44,6 milioane de lei.
Ruta ocolitoare, care va porni din apropierea Mănăstirii Hagicadar, prin vestul comunei Sf. Ilie, apoi prin vestul localității Șcheia, traversând râul Suceava și intersectându-se cu DN2, prin două bretele cu 2 sensuri contrare de circulație, are o lungime totală de 13,2 kilometri.
Unul din avantajele de care se vor putea bucura șoferii, pe lângă descongestionarea traficului în întreg municipiul reședință de județ, este și faptul că pe varianta ocolitoare se va putea circula fără probleme cu minim 80 de km la oră, pe aproape întreg traseul acesteia.
Finanțarea obiectivului de investiții se va face integral din bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.





