Sprijin

Finanțare de 30.000 de lei de la Primăria Suceava pentru Clubul Sportiv “Sport Style”

Un club sportiv care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani va beneficia de un sprijin financiar de 30.000 de lei (300 de milioane de lei vechi) din partea municipalității sucevene. Decizia de alocare a banilor, din bugetul local, a fost luată ieri de Consiliul Local Suceava, la propunerea inițiatorului proiectului, primarul Ion Lungu.
Conform memoriului de finanțare depus la sediul Primăriei Suceava, Clubul Sportiv “Sport Style” este o asociație sportivă non-profit, care are ca principal obiect de activitate pregătirea sportivă a copiilor dornici să practice sportul.
Principala secție activă a clubului este cea de fotbal, având personal specializat în această disciplină sportivă.
Clubul, afiliat la Asociația Județeană de Fotbal Suceava, numără 42 de sportivi legitimați (copii cu vârste între 10 și 15 ani), în vreme ce alți 24 de copii au toate șansele să fie legitimați în perioada următoare.
Echipa de fotbal este înscrisă în Campionatul Județean al Juniorilor șila Competiția “Hagi – Danone”, descoperirea de noi talente find una dintre preocupările clubului.

Recomandări

Administratorul CSM Suceava, Ovidiu Paul Hrițcu, atrage atenția că sportul sucevean traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani

Comunități mai puternice, școli mai bine pregătite, acces îmbunătățit la servicii medicale – impactul sponsorizărilor EGGER în 2025

Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER
Sala de sport de la Școala Regina Elisabeta, proiect de 157.000 de euro finanțat de EGGER