Finanțare asigurată pentru Sala Polivalentă Suceava, la care s-au turnat marți stâlpi și pereți la demisol

Lucrările la Sala Polivalentă Suceava au avansat binișor, chiar dacă e iarnă, inclusiv marți fiind turnați stâlpi și pereți la demisol

Cea mai importantă investiție de infrastructură sportivă din municipiul Suceava – Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri, care va putea fi utilizată și pentru organizarea a diverse alte evenimente, are finanțare asigurată în bugetul acestui an al Companiei Naționale de Investiții.
Lucrarea, care a avansat binișor, chiar dacă e iarnă, inclusiv marți fiind turnați stâlpi și pereți la demisol, nu va fi stopată din cauza lipsei de finanțare.
„La întâlnirea pe care am avut-o la Iași, cu ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, m-a asigurat că în bugetul din acest an de la Compania Națională de Investiții este prevăzută finanțarea necesară la Sala Polivalentă de 5.000 de locuri de la Suceava. Doamne ajută!”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, care verifică săptămânal în teren cum mai evoluează lucrările din șantierul de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni.
Imensa clădire care se realizează în spatele zonei Metro reprezintă o investiție de peste 30 de milioane de euro.
Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri va avea o suprafață utilă de 25.000 mp, pe patru niveluri (S+P+2E), cu două terenuri de sport complet echipate, sala propriu-zisă și cea de antrenament, spațiu recuperare medicală, spații pentru activități culturale și expoziționale, 6 piste bowling, spații tehnice, grupuri sanitare și o parcare cu 715 locuri, din care 6 pentru autocare.
Pentru o gestionare mai eficientă a costurilor de încălzire/răcire a imensei clădiri, aceasta va fi prevăzută cu pompe de căldură și panouri solare/fotovoltaice.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, cu primarul Ion Lungu

Recomandări

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a garantat finanțarea pentru Sala Polivalentă, căminul studențesc de la Moara și Palatul Administrativ din Suceava

Regulament de acordare de stimulente financiare elevilor și profesorilor care au obținut rezultate deosebite la competițiile sportive, aprobat în Consiliul Local Suceava

Inițiatorii regulamentului de acordare de stimulente financiare elevilor și profesorilor care au obținut rezultate deosebite la competițiile sportive, Ciprian Anton și Daniel Ungurian

Consiliul Județean aprobă investiții de peste 23 de milioane de lei pentru extinderea platformei Aeroportului Suceava și montarea noului sistem ILS