Etapa finală

Finalizarea complexului sportiv al LPS a fost admisă la finanțare din fonduri europene

Internatul LPS, al cărui acoperiș nici măcar nu a fost plătit

Proiectul de finalizare a lucrărilor noului complex sportiv al Liceului cu Program Sportiv Suceava a fost aprobat spre finanțare din fonduri europene, dar banii vor fi alocați doar dacă va mai trece de o etapă, de prioritizare a proiectelor admise, la nivel național.
„Proiectul LPS este aprobat, după cum ni s-a transmis de la Ministerul Dezvoltării Regionale, de la organismul intermediar al acestor finanțări, și urmează să treacă la etapa de prioritizare. În măsura în care numărul proiectelor nu depășește valoarea alocată, nu va mai fi necesară etapa de prioritizare”, a explicat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Edilul sucevean consideră că „sunt șanse bune să fie finanțat acest proiect, este normal și firesc, având în vedere că acolo lucrările sunt în stadiul cel mai avansat, 85% din construcții fiind executate la stadiul fizic”.
Investiția care se dorește a fi finalizată din fonduri europene are mai multe componente, aflate în diferite stadii de realizare.
Internatul de 100 de locuri, deși ridicat „la roșu”, nu are nici măcar acoperișul achitat către constructor, amfiteatrul – cel mai avansat ca lucrări, nu a mai ajuns la partea de finisaje, în vreme ce cantina de 50 de locuri are doar zidurile ridicate, fără să fi „primit” și acoperiș.
Ceea ce ar trebui să devină două terenuri de handbal, acoperite cu o suprafață sintetică de joc, este acum un vechi teren de sport, plin de gropi cu apă de ploaie și porți rupte și ruginite. Terenul de fotbal, la care mai era de turnat o șapă și de pus gazonul sintetic, este pe cale să devină o junglă, vegetația luând cu asalt canalele de scurgere făcute, iar suprafața de joc fiind acoperită acum cu pietriș. „Proiectul de la Liceul cu Program Sportiv a demarat în anul 2007, cu finanțare de la Guvern, prin Ministerul Educației. Sper să trecem și de ultima etapă de selecție a proiectului, cea de prioritizare efectuată de Autoritatea de Manegement pentru Programul Operațional Regional. O decizie finală se va lua în maxim 30 de zile. Pentru terminarea lucrărilor ar mai fi nevoie de circa 13 milioane de lei”, a declarat profesorul Ioan Radu, directorul LPS Suceava.
Două din trei
Municipalitatea suceveană a avut în total trei propuneri pentru realizarea unor investiții în domeniul învățământului, din fonduri europene – complexul LPS, clădirea de laboratoare la CN Petru Rareș și sala de sport de la CN Ștefan cel Mare.
Singurul proiect care ar mai putea concura pentru obținerea de finanțări externe este cel al sălii de sport, care este încă în curs de evaluare, în vreme ce la extinderea de clădire de la Petru Rareș a fost retrasă documentația pentru că nu corespundea din punct de vedere tehnic, urmând să fie depusă într-o altă sesiune de finanțare, dacă va mai fi cazul.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Contractul de finanțare pentru construirea grădiniței cu program prelungit în cartierul Obcini a fost semnat

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

Orașul Milișăuți este lider într-un proiect transfrontalier cu fonduri europene pentru prevenirea dezastrelor