Bogdan Ota, românul care a cucerit Norvegia cu muzica sa, finalist al concursului „Norvegienii au talent”, a susținut vineri seara, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare”, un concert de mare ținută.
În fața unei săli pline, pianistul și compozitorul român a cântat mai bine de o oră propriile compoziții, alături de Nordic Sonata Orchestra, dirijată de Bogdan Chiroșcă.
Spectacolul de pe 7 iunie face parte din turneul național de promovare a albumului „Day of Wrath”, un proiect ce reunește instrumentiști de primă valoare care îl acompaniază pe artist în concertele sale. Publicul meloman din Suceava a avut vineri seară, pentru a treia oară, ocazia de a petrece o oră și jumătate de excepție în compania tânărului originar din Botoșani. Carismatic și prietenos, în fața unei săli pline, pianistul și compozitorul Bogdan Ota a interpretat propriile compoziții, pe care le-a și explicat publicului. Totodată, pe tot parcursul concertului, în spatele muzicienilor, pe un videoproiector uriaș, au rulat videoclipuri personalizate pentru fiecare compoziție în parte.
Bogdan a expus publicului compozițiile sale, care se regăsesc pe albumul „Day of Wrath”, compoziții precum Revelations, Sahara, Solitude, Harald’s dream, Story of my life, Glimpse of happiness, Fantasy for piano and orchestra.
„Am amintiri foarte dragi legate de universitatea suceveană, pentru că toți de aici m-au sprijinit încă de la începutul carierei mele, imediat cum am ieșit din granițele Norvegiei. Prin aceste creații muzicale, prin alăturarea dintre sunet și imagine, încercăm pe cât posibil să cucerim sălile de spectacol, să transpunem ascultătorii într-o lume diferită, departe de realitatea cotidiană. E o încercare ce merită făcută. Această muzică nu am compus-o eu, ea a existat dintotdeauna. Eu doar am scris-o”, a povestit Bogdan.
Acesta a mai povestit că este inspirat de experiențele prin care a trecut de-a lungul timpului, dar și ale celor apropiați, iar prin muzica pe care o scrie încearcă să împartă publicului trăirile și emoțiile din diferite momente ale existenței sale.
A compus imnul Universității „Ștefan cel Mare”
Primul concert din acest turneu a avut loc în februarie, la Cluj, pe scena Operei Naționale și s-a bucurat de o reacție copleșitoare din partea publicului (sold-out în timp record). În luna martie artistul a concertat în Perth, West Australia, la Mandurah Performing Arts Center, iar în luna iunie va reveni pe continental australian pentru alte două concerte, urmând apoi să plece în SUA. De asemenea, Bogdan Ota va concerta, pe 14 și 15 iunie, la Cinema Patria, în București.
Bogdan Ota este originar din Botoșani, absolvent al Universității de Arte „George Enescu” din Iași. Artistul român a ajuns extrem de cunoscut și apreciat în întreaga lume odată cu participarea sa la competiția „Norway Got Talent”, în 2011, unde a înregistrat un succes fulminant.
Bogdan este și compozitorul imnului Universității „Ștefan cel Mare”, pe care l-a interpretat pentru prima dată în anul 2012, alături de membrii corului Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava, dirijat de profesoara Iulia Bucaciuc. Ideea de a avea un imn al universității îi aparține fostului rector al USV prof. univ. dr. ing. Adrian Graur.
Pentru a treia oară
Finalistul concursului „Norvegienii au talent”, pianistul și compozitorul Bogdan Ota, într-un concert de excepție la Suceava
