La secțiunea „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a (Suceava – Fălticeni – Mălini), juriul a ales, pentru mai mult suspans, motto-urile grupajelor de poezii care au trecut în ultima etapă.
În spatele celor 12 motto-uri („Propriul spectacol”; „De mari fluturi sărutată, pe-o movilă artificială”; „Literatura trebuie să își reînvețe dreptul de a fi activistă…”; „Iată-mă dus la tribunalul frunzelor…”; „Vreau doar să stau în dreptul unei bucăți de sticlă, să am iluzia transparenței…”; „Somn ușor, scuze plăcute, șanse și cauze, toate pierdute”; „Cântecele astea nu sunt ca să fie…”; „Unde ești, te-aud mereu la geam…”; „Dar eu sunt o crăiasă. Un alt level de putere”; „Dacă mi-ar fi îndestul frică/ frica e iluminare…”; „Umbra își caută lumina pe malul uitării”; „Ca pe un steag alb/ deasupra casei mele voi înălța ziua”) se află Marele Premiu „Nicolae Labiș”, cât și celelalte premii ale acestei ediții. Toți autorii finaliști sunt așteptați la manifestările Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a.
Juriul secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară” este format din Adrian Dinu Rachieru, prof. univ. dr. critic literar, eseist, sociolog, istoric literar – președinte; Simona Modreanu, prof. univ. dr. istoric literar, eseist, traducător, director editură – membru; Paul Gorban – jurnalist, scriitor, prof. organizator evenimente culturale – membru; Mihaela Grădinariu, prof. dr. poetă, critic literar, coordonator evenimente culturale – membru; Viorica Petrovici, prof. scriitor, eseist – membru, Luminița Raveica Țăran – prof. dr. poetă, cronicar literar – membru; Vlad Sibechi – profesor, cronicar literar – membru; Ioan Manole – prof. scriitor, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina CCB Suceava – secretar.
Scriitorul Ioan Manole, organizatorul festivalului de poezie, ne-a spus că premiile de la secțiunea „poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară” vor fi atribuite sâmbătă, 11 octombrie 2025, la Mălini, în curtea Muzeului „Nicolae Labiș”. Tot sâmbătă, 11 octombrie 2025, în jurul orei 10:00, în municipiul Fălticeni, în prezența Margaretei Labiș, sora poetului Nicolae Labiș, a personalităților invitate la festival, a celorlalte oficialități ce vor dori să fie prezente, a publicului larg, va fi dezvelit un bust, turnat în bronz, al poetului Nicolae Labiș.