„Car of The Year – Mașina Anului în Europa” este, fără dar și poate, unul din cele mai prestigioase concursuri desfășurate pe continentul nostru. Ediția 2009 respectă formatul ultimilor ani, în cursa pentru câștigarea titlului Car of the Year fiind selectate inițial peste 30 de modele, din care doar șapte ajung în finală. Anul acesta au reușit sa acceadă în etapa finală: Alfa Romeo MiTo, Citroën C5, Ford Fiesta, Opel Insignia, Renault Mégane, Skoda Superb și Volkswagen Golf. Printre automobilele nominalizate s-a numărat și Dacia Sandero.
Juriul este format din 59 de jurnaliști, din șapte țări – piețe reprezentative pentru industria auto. Fiecare ziarist are la dispoziție 25 de puncte ce pot fi distribuite unui număr de cel puțin cinci modele și este obligat să justifice în scris acordarea punctelor.
„Car of The Year 2009” surprinde prin însăși componența vehiculelor eligibile ajunse în finală. Anul acesta sunt trei modele de clasă medie, două din clasa compactă și două din clasa subcompactă. Dacă facem un scurt apel la istoria concursului realizăm că cele mai multe premii au fost revenit mărcilor italiene și franceze. Un bun exemplu este chiar ediția 2008, al cărei titlu a fost câștigat de mignonul Fiat 500.
Organizatorii concursului „Mașina Anului 2009 în Europa” vor anunța numele câștigătorului pe 17 noiembrie.
Finalistele concursului Car of The Year – Mașina Anului 2009 în Europa
