Nu doar temperaturile de-a dreptul haine din ultimul week-end de campionat se regăsesc în titlul de astăzi, ci și (sau mai ales) fotbalul în sine. Dincolo de incertitudinea mai ales ipotetica legată de locul doi, cel care asigură prezența în preliminariile Ligii Campionilor, ori de ultimele acreditate fie în Cupa U.E.F.A., fie în Intertoto (în funcție și de finala Cupei României), iată că sistemul cu 4 retrogradate și tot atâtea promovate dă roade, unele dintre ele de-a dreptul uluitoare. Mă refer aici, înainte de orice, la corectitudinea incontestabilă a ierarhiei în general, cu toată contribuția mai mult prostească decât diabolică a unui număr impresionant (din puținii existenți!) de arbitri care au distrus nu numai meciuri și spectacol dar și nervi, atât ai jucătorilor cât și ai spectatorilor. Când zic că totuși clasamentul e, pe fond, corect, mă refer la faptul că o echipă precum Ceahlăul poate retrograda, deși patronul ei (măcar spiritual) se află acum într-o poziție (din punct de vedere politic) mai bună decât a avut-o vreodată. Iar dacă echipa vicepreședintelui partidului de guvernământ, ba și a primarului de municipiu, retrogradează, înseamnă că măcar în fotbal politicul nu-și bagă coada. Au retrogradat exact echipele care au jucat cel mai prost, mai arid și mai nehazos fotbal, dintre ele doar Ceahlăul jucând ceva cât de cât comparabil cu cele mai norocoase, aflate deasupra liniei. Foarte interesantă este disputa și pentru ambele locuri de promovare în Liga I ale Seriei I din Divizia B. Nu cred că la începutul campionatului (ba nici acum, vreo lună!) și-ar fi putut imagina cineva că vom găsi la data asta, cu 3 etape înainte de finish, Delta Tulcea în pole position. Dincolo de ineditul situației, primii speriați cred că sunt înșiși tulcenii. Atât de speriați, încât i-au măcelărit pe foștii lideri, Gloria Buzău, cu un 7-1 demn de orice antologie. Asta, fiindcă nu mai se pune problema ca pe vremea Scorniceștiului lui Ceaușescu și Mitică Dragomir: care bagă mai multe intră. Nu. A fost vorba de un duel direct între două candidate. Și tot în seria asta, lucrul naibii, la retrogradare ne-am găsit să ne batem tocmai noi cu Câmpina. Pariază cineva că noi ne salvăm? Prima condiție e simplă: să-i batem pe ăia de la Brăila, deja retrogradați. Parafrazându-l pe primarul Lungu, dacă nici pe ăștia nu-i batem, atunci ce să căutăm în B?


