Final fericit pentru Botoșani. Bravo!

Alaltăieri, începând cu ora 16:00, m-am așezat cu ochii în două televizoare și un laptop pentru a urmări simultan și integral toate cele 3 meciuri decisive pentru partea de jos a clasamentului Superligii. Cu două transmisii în paralel sunt de multă vreme obișnuit, însă cu 3 din același sport nu exersasem încă. Dacă ar fi fost vorba de sporturi sau programe diferite (unul de știri, un meci de tenis și unul de fotbal, să spunem) probabil că mi-ar fost infinit mai ușor. Cumva, munca mi-a fost ușurată de meciul de la Iași, care la 0-2 a devenit neinteresant, lăsându-mă să mă concentrez pe cele de la Botoșani și Clinceni. Dacă vă amintiți, joi scrisesem tot aici că sper ca Botoșaniul să scape, ceea ce s-a și întâmplat, oarecum conform scenariului prevăzut de mine: Hermanstadt era clar echipa mai obosită și aproape complet detașată, având obiectivul îndeplinit. Botoșaniul, în schimb, dincolo de ambiția care era vizibilă, mi s-a părut haotic (în niciun caz din cauza antrenorului Grozavu, care merită toată stimă și dragostea pentru performanța de a fi salvat echipa care părea condamnată), cu jucători lipsiți aproape total de inspirație, capul de lista fiind Ongenda, de care îl implor pe Valeriu Iftime să scape cât mai repede: este bezmetic și stă în mod evident rău cu capul, chestie care explică și de ce n-a reușit să rămână nicăieri mai mult timp. E nevoie de câteva transferuri solide, vreo 4-5, începând cu un marcator și cu un coordonator de joc. Surpriza supremă a venit de la Slobozia, aceasta reușind nu doar propria salvare (sunt convins că depășește și barajul), ci și retrogradarea lui Sepsi, echipa care la începerea play-out-ului era prima clasată din plutonul al doilea! Bravo, Botoșani, bravo, Grozavu! Nu-ncercăm la anu’ un play-off?