RUGBY

Final de campionat pentru CSM Bucovina Suceava



Mâine, începând cu orele 10.00, pe stadionul Unirea din municipiul Suceava, echipa locală va termina ediția de campionat 2005 – 2006 a Diviziei Naționale de Rugby cu o partidă în compania celor de la Universitatea Cluj, formație a cărui director tehnic este Ștefan Ionescu, fost antrenor al Sucevei în perioada 1978 – 1989. Înaintea acestui ultim meci din campionat, elevii lui Constantin Vlad ocupă penultimul loc în clasament, cu 17 puncte acumulate în tot atâtea meciuri, în timp ce clujenii ocupă un confortabil loc cinci, dar nu mai au nici o șansă de a intra în lupta pentru o medalie. „Cu toate că în acest an nu prea am reușit să rupem gura târgului cu rezultatele obținute vrem ca în acest meci să demonstrăm că la Suceava se joacă în continuare rugby de calitate. Sper să ne adunăm, așa cu am făcut-o de fiecare dată pe teren propriu și să ne spălăm păcatele din acest campionat cu o victorie. Cu toate că nu vom retrograda, acesta este ultimul meci în care vom juca în această formulă și asta deoarece ne vom despărți de câțiva jucători, o parte retrăgându-se din activitate, iar cealaltă parte ce vor pleca la alte cluburi. Din informațiile mele jucători din echipa noastră au fost contactați de alte cluburi, fără a anunța și conducerea tehnică”, a declarat Constantin Vlad. El a mai adăugat că acest campionat a fost unul foarte dificil și speră ca în viitor și Suceava să ajungă la nivelul cluburilor cu bugete de 15 – 20 de ori mai mari, pentru a avea stabilitate în lot și pentru a face cu adevărat performanță. Cu toate că ocupă penultima poziție a clasamentului, echipa locală va evolua și în campionatul viitor în primul eșalon și asta pentru că Federația Română de Rugby a schimbat din acest an sistemul desfășurării Diviziei Naționale.



Recomandări