Ieri, Ana Maria Bărbosu a primit la București medalia de bronz câștigată la Paris! Faptul nu poate decât să ne bucure pe toți cei ce iubim gimnastica, sportul românesc și ideea de dreptate, deși aici încă ar mai fi de discutat. Mă gândesc că prezența de câteva zeci de secunde a Anei pe podium, urmată de șocul retrogradării pe locul 4, în favoarea americancei Jordan Chiles, poate provoca o traumă infinit mai mare decât cea ulterioară, a americancei. Nu cred că este egală ca intensitate drama Anei, care a fost efectiv coborâtă de pe podium și i s-a anulat dreptul de a participa la ceremonia urmărită de toată planeta, cu retragerea medaliei din dulăpiorul unde americancă și-o fi așezat-o, ori de pe perete. Chiar dacă Chiles nu va returna tinicheaua pe care legal nu o mai deține, importantă este ierarhia oficială, în care pe locul 3 în proba individuală de sol de la Jocurile Olimpice va figura Ana Maria Bărbosu din România. Finalizarea întregii tărășenii lasă însă și tristețe în sufletul copiliței celeilalte, Sabrina Voinea, cea în numele căreia se depusese de fapt contestația delegației României! Sabrina a fost furată, cu imagini care dovedesc tâlhăria, de 0,1 puncte, pentru o inexistentă depășire a spațiului de concurs. Cu acea zecime, Sabrina ar fi fost ea medaliata cu bronz! Soluția de bun-simț, aceea de a acorda bronzul tuturor celor 3 sportive, n-a fost luată în seamă de Federația Internațională de Gimnastică, ceea ce face cao sportivă să fie fericită, iar altele două să sufere. Bine măcar că fericitae a noastră!