Un șofer din Botoșani i-a pus în alertă pe polițiștii din două județe după ce a provocat un accident rutier grav și a fugit de la fața locului. Accidentul s-a produs duminică, în jurul orei 15.00, pe DN 29, în comuna Dumbrăveni.
Imediat după accident, conducătorul auto s-a îndreptat spre Botoșani, condiții în care oamenii legii din Suceava au apelat imediat la colegii din județul vecin. Individul a fost prins și va fi cercetat penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni.
Dumitru R., în vârstă de 55 de ani, din comuna Siminicea, se deplasa pe un motoscuter, având în șa, în spatele său, o copilă în vârstă de nouă ani. La un moment dat conducătorul vehiculului pe două roți a semnalizat și a virat la stânga, cu intenția de a intra pe un alt drum. Vehiculul a fost lovit violent din spate de un autoturism care și-a continuat deplasarea.
Pe baza informațiilor unor martori, care au zărit un autoturism marca Opel cu numere de înmatriculare străine, care s-a îndreptat imediat după impact spre Botoșani, polițiștii ajunși la fața locului au dat alarma către colegii din județul vecin, care au organizat filtre în comune și orașe. Autoturismul a fost localizat și oprit pe raza comunei Bucecea.
Beat, șoferul a pus fuga pe seama fricii de săteni Șoferul, Ilie F., în vârstă de 51 de ani, din Bucecea, a recunoscut că este autorul accidentului și a pus fuga pe seama fricii de localnicii care erau în zona în care s-a produs accidentul.
După verificarea cu aparatul etilotest s-a constatat că șoferul avea o concentrație de 0,26 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Dacă fetița de nouă ani a fost norocoasă, scăpând de pe urma accidentului cu răni ușoare, conducătorul mopedului a ajuns la spital în stare gravă, urmând a sta internat cel puțin o lună și jumătate.
Șoferul inconștient riscă să fie cercetat pentru fugă de la locul accidentului, conducere sub influența băuturilor alcoolice, dar și vătămare corporală gravă.





