Toamna se numără bobocii. Va fi și un bun prilej pentru a nota și numărul de modele Mazda 2, din cea mai recentă serie, pe care producătorul japonez va reuși să le vândă clienților din țara noastră. Noua generație va sosi în România abia în octombrie, deși oficial startul vânzărilor în Europa se dă spre sfârșitul acestei veri. Mazda 2, este complet diferită de veche generație construită sub forma unui inedit mini-MPV, actualul model (foto) fiind ca și dimensiuni un automobil tipic segmentului B, dar cu caracteristici net superioare clasei mini. Noul Mazda 2 are o siluetă foarte șic îmbinată cu aerul sportiv al părții frontale și un spațiu interior generos. Deși măsoară 3.88 metri lungime confortul oferit pasagerilor se apropie de talia unui monovolum mediu ceea ce demonstrează preocuparea japonezilor pentru delimitarea unui spațiu cât mai amplu pentru toți ocupanții mașinii. Interiorul reprezintă un salt stilistic impresionant dar și o regândire a filozofiei orientată spre plăcerea de a conduce. Șoferul va fi ca de obicei „răsfățatul casei” asta pentru că Mazda a ținut să-i ofere mai multe motive de satisfacție pentru alegerea făcută. Volanul poate fi reglat doar pe înălțime dar nu și longitudinal. Greutatea noului model a scăzut cu 100 kg până la 960 kg ceea ce înseamnă că mașina este mai ușor de manevrat dar și mai economică. Mazda 2 va fi livrată pentru început cu două tipuri de motorizare ambele pe benzină 1.3L (75 și 83 CP) și1.5L (104 CP). Mai târziu va fi introdus și propulsorul diesel de 1.4 litri. Noul model mini este fabricat în Japonia și va fi comercializat în România la un preț de bază 9900 de euro.
